România: 6 vedete hăcuite în clinicile de înfrumuseţare. Vezi ce-au păţit!
Daniela Gyorfi, cu silicoanele la pământ
Artista este prima vedetă din România care a apelat la operaţiile estetice, iar lipsa de experienţă a medicilor în acest domeniu s-a făcut simţită imediat. Prima intervenţie a avut loc în anul 2000, iar rezultatul a fost mult sub aşteptările vedetei. Şocul cel mare a avut loc în momentul în care a văzut pictorialul pe care l-a realizat pentru "Playboy" şi a realizat că actualul bust o dezavantaja foarte rău. De atunci a mai făcut două intervenţii chirurgicale şi deja se gândeşte la a treia. După fluctuaţiile de greutate pe care le-a avut în ultima vreme, i s-au lăsat silicoanele. "Eu nu mi le schimb fiindcă am probleme, ci pentru că mi s-au mai lăsat. Am tot slăbit, m-am îngrăşat, am născut, e normal să se lase un pic, asta mi-a zis şi medicul de când am rămas însărcinată. Pentru silicoanele mele am primit şi certificat de garanţie pentru 10 ani. Când mi-am pus eu silicoane, îmi amintesc că întâi am văzut la alte vedete şi mi-a plăcut. Am suferit dintotdeauna că natura nu m-a înzestrat cu sâni mari şi am recurs la operaţie ca să mă simt mai bine", a mărturisit Daniela Gyorfi pentru "Ring".