România: 5 părinţi care s-au îmbogăţit de pe urma copiilor
Cheeky Girls, produsele "confecţionate" de mamă
Cele două gemene, Gabriela şi Monica Irimia, s-au născut la Cluj, unde au absolvit Liceul de Coregrafie, însă din 2002 locuiesc în Anglia alături de mama lor şi de soţul acesteia. Notorietatea şi-au câştigat-o în momentul în care, la îndemnul mamei lor, au participat la audiţiile concursului "Popstars". Nu s-au calificat mai departe, însă au rămas în memoria publicului. În 2004, "The Cheeky Song (Touch my Bum)", primul lor single, a fost votat "Cea mai proastă piesă a tuturor timpurilor" de către postul de televiziune Channel Four, deşi melodia a ajuns în Top 5 în clasamentul UK Singles. Cea care s-a arătat foarte interesată ca fetele să ajungă cunoscute a fost chiar mama lor care, o vreme, le-a fost şi purtător de cuvânt. Să ne amintim şi episodul urât din 2011 când Gabriela a fost surprinsă în timp ce fura zarzavaturi dintr-un supermarket londonez. Atunci Margareta Irimia, mama gemenelor, şi-a intrat perfect în rol. Ea a declarat, pentru MailOnline, că fiica ei Gabriela încerca de fapt să se documenteze, deoarece urma să interpreteze un rol într-un thriller britanic, regizat de Jason Cook.