Richard Gere va fi tată la 69 de ani: Starul și soția lui, binecuvântați de Dalai Lama

Vedete / 18.09.2018

Actorul american și soția lui, Alejandra Silva, în vârstă de 35 de ani, au confirmat că așteaptă un copil. Ei au primit binecuvântarea lui Dalai Lama.

Proaspăta soție a actorului, Alejandra Silva, a postat pe Instagram o fotografie de la întâlnirea pe care ea și Richard Gere au avut-o cu Dalai Lama în orașul olandez Rotterdam. Imaginea îl surprinde pe liderul religios tibetan punând mâna pe burta Alejandrei și binecuvântând copilul pe care ea îl va naște, relatează Daily Mail. "În urmă cu numai câteva clipe... Primind binecuvântarea pentru micuțul nostru scump care va veni. Nu puteam să anunțăm înainte de a vorbi cu Sfinția Sa Dalai Lama #dalailama #richardgere #alejandragere #love", a scris ea, publicând în continuare și versiunea în spaniolă a mesajului.


Cu câteva zile înainte, actorul și soția lui au petrecut câteva zile de vacanță în provincia italiană Toscana, iar Alejandra a postat pe Instagram prima imagine care dezvăluie că aşteaptă un copil.

Richard Gere este de mulți ani prieten cu Dalai Lama, liderul spiritual tibetan care trăiește în exil. Un buddhist convins, actorul este un avocat proeminent al apărării drepturilor omului în Tibet și susține că această poziție l-a pus pe "lista neagră" la Hollywood. Susținerea declarată pentru Tibet i-a adus și interdicția de a intra în China.


Richard Gere și Alejandra Silv, de profesie publicistă, s-au căsătorit în luna aprilie, după o relație de patru ani. Starul din "Pretty Woman" şi femeia de afaceri din regiunea spaniolă Galicia au făcut cununia civilă la Madrid, apoi şi-au unit destinele în cadrul unei ceremonii de inspiraţie indiană, la un ranch din apropiere de New York. Gere și Silva au venit la faţa locului într-un tuk-tuk. "Sunt cel mai fericit om din Univers. Cum aş putea să nu fiu?", a declarat actorul pentru revista Hello!
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro