
Jolie solicita, totodată, o întâlnire pentru rezolvarea problemei pe care ea susține că o are cu fostul soț. Ea a mai cerut ca divorțul să fie finalizat în acest an, relatează Daily Mail. Un reprezentant al vedetei a spus că aceasta vrea "încheierea căsniciei într-un mod care să clarifice următoarea fază a vieților lor și care să le permită să se dedice ca părinți copiilor lor".
După mai multe neînțelegeri, cele două vedete sunt încă departe de un acord și par să fi ajuns într-un impas. "Au multe de pus la punct în privința custodiei", a declarat o sursă. Una dintre piedici o reprezintă resentimentele pe care actrița le are față de fostul soț, consemnează
Un alt apropiat al fostului cuplu a declarat pentru TMZ că actrița încearcă "să ucidă orice relație a lui Brad cu copiii". "S-a încărcat cu furie și are pretenții nerezonabile", a spus sursa citată.
Angelina Jolie are o avere estimată la 160 de milioane de dolari, conform publicației Celebrity Net Worth, iar în 2014 ea s-a clasat pe locul 74 în topul celor mai bogați oameni, întocmit de Forbes. Revista estimează averea lui Brad Pitt la o valoare netă de 240 de milioane de dolari.
În prezent, Angelina Jolie filmează la Londra pentru continuarea producției "Maleficent", iar Pitt lucrează la Hollywood la filmul lui Tarantino "Once Upon a Time".
Foto: Hepta