14
Prințul Louis a împlinit un an: Kate Middleton i-a pozat primii dințișori
Divertisment · Vedete / 23.04.2019

Ducesa de Cambridge a făcut trei portrete splendide cu micul prinț născut în urmă cu un an.

Cu obrăjiorii roz, părul blond, sprâncene lungi și ochișorii căprui, Prințul Louis este o copie în miniatură a părinților săi, mai mult a mamei sale. Iar când zâmbește la poză este pur și simplu irezistibil.

Al treilea copil al ducilor de Cambridge a împlinit un an marți, iar mama sa a marcat aniversarea, fotografiindu-l la casa din Norfolk a familiei. În imaginile date publicității de Palatul Kensington, Louis zâmbește spre camera foto ținută de mama sa și zâmbește, arătându-și cei doi dințișori care i-au crescut, semănând din ce în ce mai mult cu fratele lui mai mare, George.


În două din cadrele pe care le-a făcut Kate el este îmbrăcat cu un pulover roșu cu trei nasturi pe umărul stâng și pantaloni bleumarin, iar într-o altă imagine în care privește atent spre camera foto poartă un pulover albastru cu un cățel tricotat pe piept.

Potrivit Daily Mail, Ducesa Catherine a făcut portretele la începutul acestei luni, în grădina casei din Norfolk, Anmer Hall. Kate l-a mai fotografiat pe Louis în mai anul trecut, când acesta era ținut în brațe de sora lui, Charlotte.


Ultima oară când Louis a fost văzut în public a fost la botezul său, când era bebeluș, iar mama sa îl ținea în brațe.

Louis s-a născut pe 23 aprilie anul trecut, la Spitalul St Mary din Londra şi a avut la naştere greutatea de aproximativ 3,8 kilograme. El este al cincilea în ordinea succesiunii la tron, după bunicul lui (prinţul Charles), tatăl lui (prinţul William), şi după fraţii lui mai mari (prinţul George şi prinţesa Charlotte).


Foto: Hepta
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro