Şarapova nu a mai jucat din luna ianuarie, din cauza mai multor accidentări
Rusoaica a precizat că nu ştia faptul că Meldonium este o substanţă interzisă: "Am primit o scrisoare, la 22 decembrie, de la Agenţia Mondială Antidoping (WADA), privind modificările de anul viitor, unde vor avea loc testele şi un link către modificări. Nu m-am uitat pe acea listă. Sunt pregătită să-mi asum consecinţele, dar nu vreau să se încheie cariera mea în acest fel şi sper că voi avea o şansă de a juca din nou."
Meldoniul este un remediu cardioprotector, normalizează metabolismul miocardului. Mecanismul de acţiune determină multiplele lui efecte farmacologice: creşte capacitatea de muncă, reduce simptomele suprasolicitării fizice şi intelectuale, activează imunitatea tisulară. În plus, meldoniul posedă acţiune tonizantă asupra sistemului nervos central, relatează agenţia Mediafax.
Şarapova a anunţat săptămâna aceasta că se retrage de la turneul Indian Wells, din cauza unei accidentări la antebraţul mâinii stângi. Rusoaica stabilită în Statele Unite a suferit o serie de accidentări în ultimii ani, inclusiv o problemă la piciorul drept care a forţat-o să se retragă de la US Open.
Câştigătoare a 5 turnee de Mare Şlem, Şarapova nu a mai jucat din luna ianuarie, de la înfrângerea suferită în faţa Serenei Williams, în sferturile de finală ale turneului Australian Open, notează agenţia citată.
Foto: Hepta