Actrița în vârstă de 45 de ani s-a implicat într-o campanie a celebrităților care protestează împotriva pescuitului excesiv.
Actriţa din "Dosarele X" este doar una dintre celebrităţile care apar în campania "Fishlove". Olivia Williams, starul din "The Ghost Writer", pozează cu câte doi peşti-sabie în fiecare mână, acoperindu-şi bustul.
Actriţa franceză Malenie Bernier şi portugheza Barbara Cabrita au pozat cu un ţipar şi cu o scrumbie. Jeany Spark, vedeta din "Wallander", şi actriţa Aure Atika, au dovedit, de asemenea, că nu au complexe şi s-au dezbrăcat pentru a poza în aceeaşi ipostază. Jeany ţine un peşte în dreptul ochiului ei stâng, identificându-se cu acesta, iar Aure ţine un peşte-papagal lung pe umărul său.
Bărbaţii care apar în acest pictorial s-au dovedit şi mai creativi, notează cotidianul britanic Daily Mail. Jean-Marc Barr s-a dezbrăcat pentru a îmbrăţişa un rechin mako mai mare decât el, iar rapperul Goldie ţine strâns lipit de abdomen un imens peste-roşu.
Realizată de fotograful Denis Rouvre, aceasta este a treia campanie în care celebrităţile se dezbracă pentru a poza cu vietăţi marine. Printre starurile care au protestat în acest mod împotriva pescuitului sălbatic s-au mai numărat Lizzy Jagger, Emilia Clarke şi actorul Ben Kingsley.
Site-ul campaniei "Fishlover" explică obiectivul acestui protest artistic: "Ecosistemul marin global se va prăbuşi în doar câteva generaţii dacă practicile de pescuit nesustenibile vor continua. Distrugerea populaţiilor globale de peşte este una dintre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm astăzi. Vestea bună este că această problemă are o soluţie simplă. Cu deciziile politice corecte, putem salva oceanele, astfel încât acestea să fie pline de viaţă şi pentru generaţiile următoare."
Gillian Anderson s-a implicat deseori în campanii umanitare. În vara acestui an, actriţa a anunţat că îşi vinde hainele din garderobă, pe site-ul Clothesagency.com, urmând ca suma strânsă să fie donată casei de copii Sa-Yes din Africa de Sud.
Potrivit site-ului contactmusic.com, citat de agenţia Mediafax, printre lucrurile care puse în vânzare s-au numărat o pereche de pantofi din piele de căprioară, de culoare verde, marca Hush Puppies, şi o fustă din lână creată de Alexander McQueen, cu un preţ de pornire este de 450 de dolari.
"Este un lucru pe care Gillian l-a plănuit de foarte mult timp, a vrut să îşi refacă garderoba. Este o idee extraordinară şi mi-aş dori să cumpăr una dintre ţinutele ei, dar eu urăsc cumpărăturile şi, mai mult, noi nu avem nici aceeaşi măsură", a declarat Isla D'Aubigny, proprietara site-ului Clothesagency.com.
De-a lungul celor nouă sezoane ale serialului "Dosarele X", în care a ajucat alături de David Duchovny, actriţa Gillian Anderson a primit premiul Emmy, Globul de Aur şi premiul decernat de Sindicatul actorilor americani, notează Mediafax.
După încheierea serialului, actriţa a jucat în câteva lungmetraje - "The House of Mirth" (2000), "The Mighty Celt" (2005) şi "Ultimul rege al Scoţiei" (2006) -, dar şi în producţii de televiziune, fiind nominalizată la premiile BAFTA, Emmy şi Globul de Aur pentru rolul Lady Dedlock din serialul "Casa umbrelor/ Bleak House" (2005), produs de BBC.
Foto: Daily Mail