Pink este cel mai frumos om din lume - FOTO

Vedete / 19.04.2018

Cântăreaţa americană a fost desemnată anul acesta de revista People cel mai frumos om din lume, pentru că este "un model de viaţă care îmbină onestitatea şi încrederea".

Artista în vârstă de 38 de ani, pe numele său real Alecia Beth Moore, a pozat alături de cei doi copii ai ei, Jameson Moon, în vârstă de 15 luni, şi Willow Sage, în vârstă de 6 ani, pentru ediţia specială a revistei people.

Ea a oferit şi un interviu în care a vorbit despre lecţiile de viaţă pe care le-a deprins de la părinţii săi şi despre felul în care îşi creşte copiii, relatează Daily Mail. "Treaba cu parentingul e că niciodată nu-ţi dai seama imediat dacă ceea ce faci funcţionează", a spus ea. "Cred că e bine să-ţi faci copiii să ştie că pot conta pe tine şi că eşti lângă ei", a adăugat solista.


Vedeta a mai spus că de când este mamă a devenit mai activă, fiindcă se plimbă zilnic cu bicicleta împreună cu copiii sau se joacă cu ei în pădure.

Pink s-a lansat pe scena muzicală în 2000, prezentându-se ca o artistă "antidot" pentru tiparul "fetei din vecini" adoptat de pe atunci tinerele cântăreţe Britney Spears şi Christina Aguilera, notează Mediafax.

În 2013, Pink a fost desemnată Femeia Anului de revista Billboard, după ce s-a situat pe primul loc în topul celor mai bune albume realizat de această prestigioasă publicaţie muzicală.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro