Paula Chirilă şi Cristina Cioran, premiate la „Gala Femei de succes 2014“
Paula Chirila şi Cristina Cioran, prezentatoarele emisiunii “Draga mea prietena”, difuzată de Kanal D de luni până vineri, de la ora 10:00, au fost premiate la “Gala Femei de succes 2014”, eveniment în cadrul căruia au fost răsplătite personalităţi care au performat în domeniile în care activează.
Prezentatoarele emisiunii “Draga mea prietenă” şi-au adjudecat premiul la categoria “Cea mai bună emisiune dedicată femeilor”.“Mă bucur că emisiunea 'Draga mea prietenă' are succes. Primim reacţii foarte frumoase în fiecare zi din partea telespectatorilor emisiunii. Le mulţumim că sunt alături de noi în fiecare zi şi le dedicăm acest premiu“, a spus Paula Chirilă.