După ce a atacat-o pe mama ei, Oana Zăvoranu a fost pusă la zid de mai multe persoane, iar pentru a se apăra a început să atace alte vedete care s-au certat cu părinţii. Prima luată în vizor a fost Gabriela Cristea.

„Vă voi arăta că există Gabriela Cristea, care a refuzat să mai vorbească cu familia ei, nu a venit când maică-sa era pe moarte la spital (a şi murit în câteva zile după), şi taică-su îi transmitea că e ultima ei rugăminte. Nu a venit nici la înmormântare, la insistenţele soţului şi lacrimile tatălui, apoi, în 2014, taică-su face un infarct şi ea, la fel, refuză să îl ajute şi e de neclintit. Ea însă nici atunci, nici mai târziu, nici acum, nu este este atacată, ci este o 'distinsă' prezentatoare TV, înţeleasă de presă“, a spus Oana Zăvoranu.


Gabriela Cristea s-a apărat, afirmând că fiecare ar trebui să-şi rezolve problemele departe de ochii publicului şi de camerele de filmat şi că niciodată nu şi-a permis să-şi dea cu părerea despre viaţa altora, rugând-o şi pe Oana Zăvoranu să facă la fel.

„Diferenţa dintre mine şi doamna Oana Zăvoranu este aceea că nu am dat curs într-un mod public, atât cât a fost posibil, problemelor legate de familie şi am fost extrem de riguroasă cu profesia mea. Cariera în televiziune se clădeşte prin muncă şi performanţă, nu prin spălarea rufelor personale la televizor. În plus, ca să închei, consider că anii de televiziune se calculează în funcţie de cât ai lucrat efectiv, nu în funcţie de câţi ani te-ai certat la TV cu cineva pe o canapea, la emisiuni“, a fost replica Gabrielei Cristea.


„Ţin să o anunţ pe această cvasinecunoscută şi neinteresantă aşa zisă prezentatoare să nu mai scoată râtul la mine vreodată să-mi povestească mie pe ce bănci să stau. Că-i sugerez eu mai bine să se ducă să pună o candelă la mormântul mamei ei ce a murit cu dorul de a o vedea şi la care nu s-a dus nici când a rugat-o în lacrimi tatăl ei ca fiind ultima dorinţă a mamei. Şi să aibă grijă că poate repeta istoria şi cu tatăl bolnav, că a observat o naţiune întreagă cât de distinsă este ea“, i-a răspuns Oana Zăvoranu.


Pe lângă atacurile la adresa mamei ei şi la adresa Gabrielei Cristea, Oana Zăvoranu a mai făcut o declaraţie prin care, probabil, spera să-i facă pe Pepe şi pe Raluca Pastramă, soţia lui, să se certe. Fosta soţie a lui Pepe a afirmat, la „Un show păcătos“, că încă îl iubeşte pe artist, iar informaţia a fost preluată imediat de toată presa. Aceasta a mai precizat că mama ei nu a fost niciodată de acord cu relaţia ei cu Pepe, dar după ce a divorţat de acesta, Mărioara şi cântăreţul au devenit prieteni.


Vorbele Oanei Zvăoranu au ajuns şi la urechile Ralucăi Pastramă, soţia lui Pepe, care însă nu dă mare importanţă faptului că Oana încă îl iubeşte pe artist.

„Nu sunt geloasă. Soţul meu nu mi-a dat niciodată motive să fiu geloasă, ba din contră, îmi arată că eu şi fetiţa noastră Maria suntem totul pentru el. Am mare încredere în el. Mă bucur că femeile îl iubesc pe Pepe, este un bărbat frumos şi talentat. Şi mă bucur că este soţul meu“, i-ar fi spus Raluca unei prietene, potrivit celor de la WOWbiz.
  • Vasile Ivașca, vineri, 06.03.2015 23:42
    Discuții și lămuriri.

    Ce să-i facem toți am înnebunit în România de după 1989. Au venit revoluționari după 1989 și au zis distrugeți industria, școlile și spitalele, flota, minele și tot ce aveți o să vină străini să vă facă ceva de lux. Și tot au venit străini și ne-au făcut buticuri de lux. Și astfel tot profitul României ia drumul exportului. Așa cum cântă domnul Tudor, aceasta-i România, aceasta-i nebunia, aceasta-i fericire, aceasta-i viitoru să te lași păcălit de escroci. Ce să zic doamnă Oana de ce nu mergi să săruți cruce, să săruți moaștele și să faci mătănii și să te închini la mormântul lui Boca, atunci lumea îți va spune uite-o pe Marea sfântă creștină. Eu doamnă Oana nu mai pot face aceste fapte, pentru că eu am aruncat la coșul de gunoi, Credința, Pe Isus și Biblia. Și eu am trecut prin nebunie damnă Oana așa e nebunia cuprinde România. Toată această nebunie am luat-o de la revoluționari care au zis că ei cu piepturile goale au oprit tancurile securități. Așa e creația lui Dumnezeu plină de nebuni și nebuniile Sale. Numai cine a trecut prin Nebunie știe efectele sale. Când eram și eu prin nebunie doamna Oana nu putem forma o propoziție coerentă, dacă spunem un cuvânt următorul cuvânt nu îl mai știam. Dacă cineva îmi spunea o frază peste un minut eu o uitam. Ce să vă zic Oana numi cine nu este nebun nu poate să știe ce este Adevăru. Știi cum a zis Hristos, află Adevărul și Adevărul te va elibera din sclavia păcatului. Dacă ne numără pe toți nebuni din România vom fi o țară de nebuni și nimic mai mult. Ce îți doresc eu Oana să te ajute Dumnezeu să îți recapeți echilibrul moral și sufletesc.Trebuie să știi un singur lucru Oana că numai Dumnezeu te poate ajuta, restul sunt minciuni și povești lumești.

  • fost, vineri, 06.03.2015 06:59
    nebuna de legat

    Faceti-i un potop de bine si internati-o la 9. sau faceti-i un transplant de creier! Ce fata matza, soareci prinde! Sunt la fel amandoua!

  • Costel G, joi, 05.03.2015 09:57
    Oana...

    Ii dati prea mare importanta acestei parasute. Mediatizarea asta, chiar si negativa, o face vedeta...O vedeta care si-a descoperit cei mai mari dusmani in propria mama si in fostul sot...O refulata, si o analfabeta...A propos Oana, timpanul tau are os ?! Curios ! Cum ti s-a fisurat deci "pana la os" ?

  • george, joi, 05.03.2015 09:41
    oana ratataaaaa

    Oana este rusinea simbolului :FEMEIE !, chiar uneori ma intreb daca e... O cretina care si-a batut joc de viata ei si acum si mereu- se victimizeaza.O borfeta de pe centura care nu are nimic comun cu vedeta sau vai diva! Isi merita soarte si toti ca ea cei care nu se satura sa murdareasca sticla tv-ului !

  • MEM, joi, 05.03.2015 09:40
    Raspuns

    Platon ai dreptate! Te susțin!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro