Nunta inedita. Coregrafa Viviana German se mărită.
Divertisment · Vedete / 08.09.2016

Frumoasa Viviana German se mărită în weekend şi va avea alături de ea 60 de domnişoare de onoare. Elevele ei de la şcoala de balet o vor însoţi în faţa altarului îmbrăcate în rochițe albe. De asemenea, la cununia religioasă a renumitului coregraf vor participa și câțiva cavaleri de onoare speciali, băieței care frecventează cursurile de dans și balet ale Vivianei German.

Viviana German, coregraful centrului MiniMe (al Fundației Nadia Comăneci) este în culmea fericirii de când a început o relație de dragoste cu Andrei Potlog, cel care i-a fost alături în fiecare moment important din viața artistei. După șase ani în care au fost doar foarte buni prieteni, cei doi și-au dat seama că au sentimente puternice unul pentru celălalt. Așa a început o frumoasă poveste de iubire pe care o vor încununa cu o nuntă cum nu s-a mai văzut, promit cei doi.
La ceremonia religioasă, ce va avea loc sâmbătă, 10 septembrie, începând cu orele 18:30, la o biserică din Capitală, renumita coregrafă va avea alături de ea 60 dintre micuțele balerine pe care le are ca eleve.


Micuții sunt extrem de entuziasmați că au ocazia să participe la marele eveniment.
„Abia aștept să merg la nuntă. O iubesc atât de mult pe Vivi (n.r. cei mici îi spun coregrafei lor Vivi). E atât de frumoasă și de elegantă. Are rochii mai frumoase ca ale prințeselor. Când o să fiu mare, îmi doresc să fiu exact ca ea. Și Andrei (n.r. cel care-i  va fi soț) este frumos. Și e tare bun. Cred că se potrivesc”, a spus Rebecca Stoica, una dintre micuțele balerine ce îi vor fi alături la ceremonia religioasă.


„Și eu abia aștept să merg la nuntă. Vreau să merg și la petrecerea de la restaurant. Le-am spus părinților că o să dorm ziua, iar noaptea o să stau treaz. Ei pot să doarme pe scaune dacă nu mai rezistă. Noi plecăm ultimii”, a spus entuziasmat Robert Roca.


Viviana German este coregraf de dans și balet la Centrul MiniMe din cadrul Fundației Nadia Comăneci, o organizație non-profit, coordonată de gimnasta simbol a sportului românesc, în calitate de membru fondator și președinte. În plus, Viviana este și educatoare și psiholog la o grădiniță din Capitală.


„Baletul este viața mea, iar pe copiii care vin la cursurile mele îi iubesc atât de mult. Nu aveau cum să lipsească de la cel mai important moment din viața mea. Atunci când cei mici mă îmbrățișează și îmi spun că mă iubesc sunt unice pentru mine”, a spus frumoasa coregrafă.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro