Nu mai e singur acasă: Macaulay Culkin are iubită şi este de nerecunoscut

Vedete / 06.12.2017

La 37 de ani, starul din „Home Alone“ s-a schimbat mult după o perioadă în care slăbise enorm şi părea bolnav. Acum are burtă, dar nu mai e singur.

În celebrul său film care continuă să facă audienţe mari de fiecare Crăciun, băieţelul năbădăios şi adorabil interpretat de Macaulay Culkin era uitat acasă de familia sa care plecase într-o vacanţă la Paris.

Între timp, puştiul s-a făcut mare, a ajuns singur la Paris şi nici nu mai e singur acasă. Însoţit de iubita sa, actriţa Brenda Song, şi de fina lui, Paris Jackson, el s-a plimbat în voie prin Oraşul Luminilor. Cei trei au mers şi la câteva restaurante de lux, printre care şi L'Atelier, cotat la două stele Michelin, unul dintre cele 13 restaurante deţinute de celebrul Chef Joël Robuchon, relatează
Daily Mail.

Localul situat în cartierul parizian Saint-Germain are o bucătărie deschisă, în care norocoşii clienţi pot admira talentul bucătarilor în timp ce aceştia gătesc. Un meniu costă în medie 189 de euro şi include combinaţii avangardiste, precum gazpacho cu găluşte Jiaozi, dar şi preparate tradiţionale franţuzeşti, notează cotidianul britanic.După ce au mâncat, cei trei au făcut o plimbare nocturnă pe malul Senei, până la Pont des Arts, însoţiţi de un alt fost copil-minune, Seth Green, şi soţia lui, Clare Grant. Seth este cel care i-a făcut cunoştinţă lui Culkin cu Brenda.


În escapada pariziană, Macaulay şi iubita lui au fost fotografiaţi şi în timp ce se plimbau singuri. Ei au mers la cumpărături într-un magazin de retal, Monoprix, unde Culkin i-a cumpărat iubitei sale un ursuleţ de pluş. Starul din "Home Alone" se simte ca la el acasă la Paris. În 2013, Culkin şi-a cumpărat o locuinţă în capitala Franţei după despărţirea de Jordan Lane Price.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro