Nicole Kidman, apariţie stelară: Vedeta străluceşte la 50 de ani
Actriţa australiană arată ca la a doua tinereţe. Ea a realizat un pictorial superb pentru revista Stellar.
Celebră pentru apariţiile sale elegante şi foarte bine aranjate, Nicole Kidman îşi dezvăluie o latură puţin cunoscută, mai puţin serioasă, uşor frivolă, dar care i se potriveşte şi la 50 de ani. Vedeta a pozat pentru revista Stellar în ipostaze mai degrabă obişnuite pentru perioada în care era căsătorită cu Tom Cruise, dovedind că arată la fel de bine ca în urmă cu 20 de ani şi că ştie să se distreze.
Nicole Kidman a pozat în piscină pentru coperta revistei care a apărut pe 27 august. Pe fundalul de un albastru cristalin al apei, nuanţă care se potriveşte cu cea a ochilor ei, actriţa îşi acoperă bustul cu palmele în timp ce priveşte spre obiectivul camerei foto.
Într-un alt cadru, ea îşi ridică cu ambele mâini rochia din dantelă albă pentru a-şi acoperi pieptul în timp ce iese din apă. Creaţia, în valoare de 4.500 de dolari, a fost realizată de designerul australian Alex Perry, iar unghiul din care a fost făcută fotografia scoate în evidenţă silueta perfectă a actriţei, dar şi chipul ei fără riduri.
Într-un al treilea cadru, Nicole Kidman stă aşezată pe iarbă, îmbrăcată într-o rochie roz de mătase cu un decolteu adânc, sprijinindu-se într-o mână, în timp ce ţine ochii închişi şi pare să se gândească la ceva plăcut.
Forma excelentă a vedetei nu intră în contradicţie cu dieta sa, dimpotrivă - ea a dezvăluit că nu ţine un regim dur: "De fapt nu sunt foarte strică cu dieta mea. Mănânc cam orice, dar cu măsură. La fel şi cu fitness-ul, încerc să nu fiu prea strictă cu exerciţiile şi să le schimb ca să fiu sigură că rămân distractive."
În luna iunie, înainte de a împlini 50 de ani, Nicole Kidman declara că acesta este cel mai bun an din viaţa ei. "Voi împlini 50 de ani peste două săptămâni. Şi niciodată nu m-am gândit că acesta va fi unul dintre cei mai buni din toată viaţa mea", a mărturisit ea. "La 40 de ani credeam că o să mă pensionez când o să ajung la 50, dar vreau să spun tuturor că viaţa mea a început la 40 de ani şi începe la 50", a spus Kidman la gala Glamour Women Of The Year Awards, organizată la Londra.