Johnny Depp şi-a îngrijorat fanii după ce a apărut complet schimbat în Rusia, unde a cântat cu trupa lui
Veştile proaste curg pentru actorul în vârstă de 54 de ani. Într-un interviu emoţionant, acordat revistei Rolling Stone, Johnny Depp a vorbit cu sinceritate despre lupta sa cu depresia, despre banii pe care i-a risipit şi despre droguri.

El îi acuză pe foştii săi manageri de la The Management Group că nu l-au consiliat corespunzător din punct de vedere financiar în ultimii ani, ajungând la un pas de faliment după ce şi-a risipit toată averea de 600 de milioane de dolari. Actorul le cere despăgubiri de cel puţin 25 de milioane de dolari pentru proasta gestionare a averii sale.


Starul a povestit cu lacrimi în ochi cum fiul său a aflat de la alţi copii că el are probleme cu banii. "Băiatul meu a trebuit să audă de la alţi copii de la şcoală cum tatăl său a pierdut toţi banii, nu-i corect", a spus el.

Depp a mai spus că despărţirea de Amber Heard, tânăra actriţă cu care s-a căsătorit după ce el a abandonat-o pe Vanessa Paradis şi care l-a acuzat de violenţă conjugală, l-a aruncat în pragul depresiei. "Am ajuns atât de jos unde nu credeam că aş putea ajunge", a mărturisit el. "Pasul următor a fost să-mi spun: o să ajungi undeva cu ochii deschişi şi vei pleca cu ei închişi. Nu mai puteam suporta durerea în fiecare zi", a descris actorul cea mai neagră perioadă din viaţa sa, în care căsnicia în care crezuse s-a destrămat, banii s-au dus pe apa sâmbetei, iar mama lui a murit.


La începutul acestei luni, actorul a apărut foarte schimbat la Moscova şi Sankt Petersburg, unde a susţinut două concerte din cadrul turneului pe care trupa sa, The Hollywood Vampires, îl efectuează în Europa. Imaginile în care apare alături de fani, fără aspectul de scenă aranjat, au provocat îngrijorare - cu chipul livid, mult slăbit, starul în vârstă de 55 de ani părea că suferă de o boală gravă, mulţi dintre fani gândindu-se că acesta ascunde ceva.

După câteva zile în care pe reţelele de socializare au apărut mai multe teorii şi controverse, câţiva fani foarte pasionaţi susţin că actorul are aspectul unui bolnav de cancer pentru că se pregăteşte să joace rolul unui pacient aflat în stare terminală, în viitorul film "Richard Says Goodbye"


O sursă din anturajul starului a declarat pentru Daily Mail că Depp nu are probleme de sănătate. Acesta nu a comentat speculaţiile apărute după fotografiile din Rusia şi şi-a continuat turneul european cu trupa sa. El a concertat la Berlin, apoi în Polonia şi Anglia, iar apariţiile sale ulterioare au fost în nota obişnuită.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro