Telespectatorii îi cunosc perfect latura dură prin care pune vedetele la treabă în această vară în emisiunea „Poftiți pe la noi”, difuzată de Antena 1, dar puțini știu că nea Mărin este la fel de riguros și atunci când vine vorba de el însuși.
El a povestit că nu există zi din săptămână în care să nu se trezească la 6.30 pentru a-și duce la bun sfârșit toate activitățile în care este implicat. “Sunt un Berbec perfecționist, îmi place să fac lucrurile cu răspundere și să am un rezultat palpabil la final”, a declarat ferm nea Mărin.
Așa se face că vedeta se poate lăuda cu statutul de unul dintre cei mai buni coregrafi de dansuri folclorice din țară. “Sunt coregraf al Centrului Național de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale. Acord consultanță de specialitate tuturor ansamblurilor din România și montez diferite spectacole pentru mai multe ansambluri profesioniste din țară. Sunt, de asemenea, și președinte, și mă ocup de promovarea ansamblurilor profesioniste, de amatori și de copii, pentru a ne reprezenta la festivaluri atât în țară, cât și în străinătate”
Mai mult decât atât, nea Mărin și Larisa, una dintre fiicele lui, sunt profesori la școala lor de dans. Așadar, chiar dacă și-ar dori, la cât este de ocupat, nea Mărin nu ar avea când să stea o clipă locului.