Nașterile anului 2012. Gabriela Firea a adus pe lume un băiețel

Giulia Anghelescu și Vlad Huidu, întâi copilul, apoi nunta

Cântăreața și logodnicul ei, Vlad Huidu, fratele lui Șerban Huidu, au devenit părinți pe 7 aprilie.

Giulia a născut sâmbătă o fetiţă perfect sănătoasă, de 3,2 kilograme, care a primit numele Antonia Sabina şi nota 10 la naştere. Artista în vârstă de 27 de ani s-a simțit foarte bine după naştere şi a fost externată din spital după două zile. "Am aşteptat acest moment cu sufletul la gură. Sentimentul pe care l-am trăit cand am ţinut-o în braţe pentru prima dată pe pitică este de nepreţuit! Sunt cea mai fericită mămică!", a declarat vedeta.

Când era însărcinată în şapte luni, Giulia a declarat că nu şi-a dorit nicio clipă să rămână însărcinată şi că vestea cea mare a luat prin surprindere pe toată familia. "Şocul a fost foarte mare şi pentru familia mea, şi pentru cea a lui Vlad Huidu. Până la urmă, s-au obişnuit cu ideea şi acum de-abia aşteaptă bebeluşul. Ne-am întrebat vreo săptămână ce o să facem. Apoi, am început să ne obişnuim cu ideea. Nu e vorba că nu ne doream un copil, dar nu ne doream acum. Eu ştiu că un copil vine când vrea el să vină şi când trebuie să vină, nu când ni-l programăm", a spus cântăreața.

Giulia și Vlad Huidu au făcut în aceeași zi, pe 8 iulie, cununia religioasă şi botezul fetiţei lor.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro