16
Naomi Campbell a dat pentru prima dată detalii despre fiica sa: „Nu este adoptată. Este copilul meu”
Divertisment · Vedete / 15.02.2022

Naomi Campbell a dezvăluit pentru prima dată detalii despre fiica sa în vârstă de nouă luni. Supermodelul britanic a declarat într-un interviu pentru Vogue Marea Britanie că fiica sa nu este adoptată, ci este copilul ei biologic.
Ea a anunțat în luna mai a anului trecut, printr-o postare pe Instagram, că a devenit mamă. Cu numai câteva săptămâni înaintea anunțului Naomi a defilat la Săptămâna Modei de la Paris.



„Această binecuvântare mică și frumoasă a ales ca eu să-i fiu mamă. Sunt atât de onorată să am acest suflet blând în viața mea și nu există cuvinte prin care să descriu legătura pe viață pe care o împărtășesc acum cu tine, îngerul meu. Nu există iubire mai mare”, a scris Naomi în postarea de pe Instagram în care a anunțat că a devenit mama unei fetițe.

Modelul a ținut să clarifice că fetița de nouă luni, al cărui tată biologic nu a fost dezvăluit, este copilul său biologic, în ciuda zvonurilor că ar fi fost adoptată.

Naomi a pozat pentru coperta revistei de modă împreună cu fetița sa, confirmând că „Nu este adoptată. Este copilul meu”.


În cadrul interviului, supermodelul a refuzat să dea alte detalii despre fiica sa. Însă a dezvăluit că foarte puține persoane din cercul său larg de prieteni au știut că plănuiește să devină mamă.

„Pot să număr pe degetele de la o mână oamenii care au știut că voi avea un copil. Dar ea este cea mai mare binecuvântare pe care mi-am imaginat-o vreodată. Este cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată”, a spus Naomi.



Starul a mai vorbit și despre cariera sa, recunoscând că deși îi place să fie în continuare model, acest lucru devine tot mai dificil pe măsură ce înaintează în vârstă.

„Încă îmi place, dar este stresant. Pentru că am 51 de ani și defilez cu fete care au 18 ani! Este grozav să fiu alături de aceste fete tinere la vârsta mea, dar trebuie să recunosc ca la unele show-uri le zic 'Haideți, fetelor! Ridicați picioarele! De ce mergeți atât de încet?'”, a declarat ea.

„Cred că în mod sigur pe vremea mea era mai distractiv. Noi zâmbeam! Ne arătam personalitatea”, a adăugat supermodelul.

În ceea ce privește faptul că a devenit „o figură maternă pentru modelele tinere de culoare”, Naomi a spus: „De multe ori defilam la show-uri de modă, dar nu eram aleasă pentru campanii de publicitate și acest lucru mă rănea - era cu adevărat dureros. Trebuia să accept și să merg mai departe. Bineînțeles, ar fi fost grozav să am parte de susținere la acea vreme, dar sunt mândră că se întâmplă acum. Sunt mândră să văd mai multă diversitate acum”, a spus Naomi.


Supermodelul nu a dezvăluit metoda prin care a adus-o pe lume pe fiica sa, dar a vorbit în trecut despre numeroasele opțiuni prin care poate să-și întemeieze o familie. Una dintre opțiunile la care fi putut apela este o mamă surogat.

„Tot timpul mă gândesc că vreau să am copii. Dar acum, cu știința care există în prezent, cred că pot să o fac când vreau”, a dezvăluit ea într-un interviu din 2017.

Ea a mai declarat că și-a dorit să aibă un copil cu un partener de viață. „Vreau o figură paternă. Cred că este important”, a spus modelul, adăugând că și-a dorit o familie tradițională. ”

Naomi a fost ultima dată într-o relație în anul 2018, cu rapperul Skepta, iar în anul următor a avut o relație de scurtă durată cu actorul Liam Payne. De-a lungul anilor, a avut relații cu numeroase staruri, inclusiv Sean Diddy, Robert De Niro, Mike Tyson, precum și cu miliardarul rus Vladislav Doronin.

Foto: Hepta; Instagram/naomicampbell

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro