Moartea lui Maurizio Gucci, crima care a șocat lumea modei
Patrizia Reggiano Gucci a fost supranumită "văduva neagră" după ce a plătit un asasin profesionist pentru a-i ucide fostul soț, moștenitorul imperiului Gucci, pentru că acesta nu vroia să-i dea o parte mai mare din avere la divorț. Crima a șocat lumea modei, iar Patrizia a fost condamnată în 1998 la 29 de ani de închisoare. Astăzi, ea se bucură din nou de libertate.
Rareori o familie a însemnat atât de mult pentru istoria, cultura și dezvoltarea modei. Gucci înseamnă însă mai mult decât o familie, este o dinastie care şi-a pus pentru totdeauna aprenta asupra evoluţiei acestei industrii atât de dificile, în care excelenţa şi rafinamentul trebuie să se îmbine cu profitul - moda.
Guccio Gucci, portarul care a creat un imperiu
Casa Gucci a fost înfiinţată de Guccio Gucci, care a deschis un atelier de pielărie în 1904. Acesta lucrase ca portar la hotelul Savoy din Londra şi s-a inspirat din această experienţă pentru a lansa o linie de geamantane şi articole de călătorie, care a avut succes comercial în anii '50, '60 şi '70. Ulterior, atelierul a fost transformat de fiul lui Guccio, Aldo, într-o multinaţională, cu magazine în toată lumea.
La începutul anilor '90, imperiul Gucci a fost afectat de probleme financiare, iar nepotul lui Guccio Gucci, Maurizio a fost nevoit să vândă brandul unui grup de investitori din Orientul Mijlociu, cu doar doi ani înainte de moartea sa.
În prezent, casa Gucci aparţine Gucci Group, deţinut de trustul francez Pinault-Printemps-Redoute (PPR). Potrivit Business Week, în 2008, Gucci Group înregistra venituri de 2,4 miliarde de dolari pe plan mondial, ocupând locul 45 în clasamentul primelor 100 de branduri din lume.
În septembrie 2011, Casa Gucci a inaugurat la Florenţa, printr-o petrecere spectaculoasă, un muzeu consacrat istoriei acestei mărci florentine, ajunsă astăzi la 92 de ani de existenţă, notează agenţia Mediafax.
Brandul de modă Gucci a deschis în martie 2011, pe Calea Victoriei din București, primul magazin din România, unde comercializează îmbrăcăminte, încălţăminte, poşete, bijuterii, accesorii, precum şi articole pentru copii.
Unda de șoc
Istoria tumultoasă a uneia dintre cele mai bogate familii din Italia a luat o turnură dramatică în 1995, când Maurizio Gucci, nepotul marelui Guccio Gucci, a fost împuşcat mortal în faţa casei sale din Milano.
Crima a produs o undă de şoc în întreaga lume, după ce anchetatorii au aflat că fusese comandată de fosta soţie a lui Maurizio, Patrizia. Ea a tocmit un asasin pentru a-l lichida pe multimilionarul cu care se certase urât pe tema divorţului. Maurizio Gucci (46 de ani) se încăpăţânase să nu-i dea cât cerea ea la partaj, iar femeia, orbită de furie şi de lăcomie, şi-a jurat că-l va aranja. Răzbunarea ei brutală, de neînţeles, i-a atras repede porecla, "văduva neagră". Până la urmă, de închisoare a mai scăpat, dar această etichetă nu i-o mai poate îndepărta nimeni, niciodată.
La audieri, Patrizia Reggiano a povestit cum a comandat execuţia soţului său, în '95, după ce acesta i-a oferit doar 650.000 de dolari la partaj. Ea a respins ofensată propunerea, despre care a spus că era doar o farfuriuţă pe lângă ceea ce i se cuvenea. A cerut cel puţin un milion de dolari. Când Maurizio a refuzat hotărât, Patrizia l-a plătit pe Benedetto Ceraulo să-l ucidă.
Pe 27 martie 1995, acesta a tras de patru ori, în timp ce Maurizio Gucci sosea la apartamentul său.
Patrizia a fost dată în vileag de clarvăzătoarea şi confidenta ei, Pina Auriemma, care pesemne "a prevăzut" consecinţele nefaste ale tăcerii sale, aşa că ea a colaborat imediat cu Poliţia, relatând tot ce știa despre această conspirație. Patrizia a fost pusă imedit sub acuzare pentru complicitate la crimă.
O femeie machiavelică
Procesul a captivat nu doar Italia, ci întreaga lume, relatează cotidianul britanic Daily Mail. Cum nu putea susţine că e nevinovată şi nu mai avea nimic de pierdut, "văduva neagră" a demonstrat încă de la început că era un personaj cum doar prin filme mai vezi. În fiecare zi a procesului, ea s-a prezentat la tribunal în cele mai noi ţinute create de designeri.
În timpul audierilor, Patrizia a mărturisit că era furioasă pentru că fostul soţ o înlocuise cu o femeie mai tânără. Cu un cinism inegalabil, ea le-a spus judecătorului şi juraţilor despre trădarea prietenei sale, Pina Auriemma: "Nu lăsa niciodată nici măcar un lup prieten în coteţul păsărilor. Mai devreme sau mai târziu o să-i fie foame." Machivelica Patrizia a făcut spectacol până în ziua sentinţei.
Nouă ani mai târziu, avocaţii săi au încercat să obţină comutarea pedepsei pe motiv de boală, invocând că ar avea tumoare la creier, dar cererea a fost respinsă.
Filmul care nu s-a mai făcut
Povestea familiei Gucci, una dintre cele mai bogate din Italia, a inspirat scenariul unui serial TV. Potrivit revistei Variety, în 2008 s-a anunțat că Angelina Jolie va juca rolul unei femei fatale în "Gucci", o dramă regizată de Ridley Scott, despre crimele şi decadenţa care au marcat familia Gucci, ce a înfiinţat o adevărată dinastie în lumea modei.
Studiourile Fox intenţionau să înceapă filmările în 2010, iar Angelina Jolie urma să interpreteze rolul Patriziei Reggiano. Producătorii ar fi trebuit să angajeze un scenarist care să descrie zilele de glorie ale familiei Gucci, din anii 1970 şi 1980, când imperiul Gucci înregistra vânzări de peste 500 de milioane de dolari anual, până în momentul în care Maurizio Gucci a câştigat lupta pentru putere şi a fost desemnat să conducă afacerea familiei.
Ridley Scott a declarat că are nevoie de un actor puternic capabil să îl interpreteze pe Maurizio şi se gândea să apeleze la Leonardo DiCaprio. Proiectul cinematografic nu a fost finalizat până acum.
O femeie cu personalitate și sânge rece
Astăzi în vârstă de 64 de ani, Patrizia a fost condamnată în 1998 de justiţia italiană la 29 de ani de închisoare pentru complicitate la uciderea fostului soţ, după un proces răsunător. Pedeapsa a fost ulterior redusă la 26 de ani de detenţie după judecarea recursului, iar în 2011, după ce a executat jumătate din termen, i s-a dat şansa de a fi eliberată condiţionat. Femeie cu personalitate şi cu sânge rece, Patrizia a jucat "ruleta rusească", forţându-şi încă o dată destinul. Răspunsul ei i-a scandalizat pe mulţi: "Nu mulţumesc, asta ar însemna să am o slujbă, iar eu n-am lucrat nici măcar o zi toată viaţa mea." Aşa că a preferat să se întoarcă după gratii.
Între timp, ea s-a răzgândit. Astăzi, "văduva neagră" se bucură de libertate, dar nu oricum. Lucrează part-time la casa de modă Bozart din Milano, unde va munci în următorii trei ani, până la împlinirea sentinţei, redusă pentru bună purtare. În ziua eliberării, i s-a permis să-şi viziteze fiicele, Allegra (31 de ani) şi Alessandra (38 de ani) şi mama, în apartamentul din Milano în care familia ei a locuit când trăia Maurizio.
Mai bine să plângi într-un Rolls
Judecătoarea Roberta Cossia a admis cererea de eliberare condiţionată înaintată de avocatul casei Gucci, Danilo Buongiorno, care a arătat că ea este dornică să fie luată în supravegherea serviciilor sociale în timp ce va lucra pe postul de consultant la Bozart. "Am fost foarte surprinşi când ne-a contactat şi ne-a cerut să lucreze pentru noi, iar noi am dorit să o ajutăm. Ne poate sfătui asupra aranjării vitrinelor şi a livrărilor", a declarat Alessandra Brunero, proprietara casei Bozart.
Avocatul Patriziei a spus în faţa instanţei că a vorbit cu clienta sa în celula penitenciarului San Vittore din Milano şi aceasta s-a oferit să lucreze la showroom-ul casei de modă. O schimbare radicală de poziţie, faţă de cea din urmă cu doi ani, când Patrizia declara cu emfază: "Prefer să stau în celula mea şi să-mi ud florile".
Atitudinea iniţială a fostei soţii a lui Maurizio Gucci nu era însă surprinzătoare pentru cei care o cunosc bine. Faimoasă pentru stilul opulent şi pentru dependenţa de lux, Patrizia a declarat cândva: "Mai bine să plâng într-un Rolls decât să fiu fericită pe bicicletă."
Aşa a fost mereu Patrizia: obişnuită să trăiască pe picior mare, să i se cuvină tot, absolut tot - niciun sfanţ mai puţin - şi să nu-i stea nimeni în cale. Acest mod de viaţă avea să o trădeze, iar ferocitatea cu care şi-a eliminat fostul soţ, un obstacol de care nu catadicsea să se împiedice în goana sa după lux, demonstrează de ce era în stare.
S-a schimbat cu adevărat Patrizia Gucci? A înţeles şi a acceptat tot ceea ce a urmat? Mai este în stare de aşa ceva? Greu de spus. E drept că orice animal de pradă poate fi dresat, dar nu strică să ai la tine băţul cu care l-ai îmblânzit.
Foto: AFP/Mediafax, Daily Mail