Mircea Badea, misterele unui anunț de retragere de la Antena 3. Urmează criza?
Realizatorul emisiunii de succes ”În gura presei” spune că e bolnav și că există șanse să nu mai apară pe post pentru o perioadă. Situație care nu prea-i convine lui Gâdea.
Mircea Badea a anunțat că s-ar putea să lipsească o vreme din emisiunile Antenei 3. Motivul ar fi o afecțiune a stomacului. Pentru Antena 3 aceasta e chiar o veste proastă. Pentru o audiență garantată, vedeta TV era un element cheie.
"Din 1994 fac emisiuni în direct, zilnice. Deci sunt 21 de ani de când fac emisiuni în direct în fiecare zi şi 21 de ani nu am fost bolnav niciodată. Bolnav în sensul imobilizat să fiu, să zic: Băi, gata, sunt bolnav şi nu mă duc la serviciu. Niciodată”, a declarat starul emisiunii ”În gura presei”.
La suprafață nu par a fi tensiuni în platoul Antenei 3, dar pe fundal se duce o luptă dură. Dan Voiculescu, patronul postului e la închisoare. Sediile televiziunilor vor fi scoase la licitație, iar PSD, aliatul de nădejde al trustului a pierdut guvernarea, cel puțin formal. Costurile celor două stații TV, Antena 1 și Antena 3 sunt foarte mari. De curând, pentru a putea viziona online emisiunile postului, utilizatorii site-ului Antena 3 sunt nevoiţi să se aboneze.