Miley şi Liam s-au despărţit din nou: el vrea copii, ea vrea să mai copilărească
Săptămâna trecută, ultima postare a lui Liam pe reţeaua de socializare a fost o imagine în care apărea cântând la saxofon.

Miley şi Liam şi-au anunţat logodna în 2012, dar s-au despărţit în anul următor. În intervalele în care au fost despărţiţi, cei doi au avut alte relaţii. Liam a fost văzut de mai multe ori cu actriţa mexicană Eiza Gonzales, iar Miley cu Patrick Schwarzenegger.
Cuplul şi-a reluat relaţia în 2016, iar Miley a anunţat la Ellen DeGeneres Show că s-au logodit din nou.


În ianuarie, NW magazine a scris că Miley Cyrus şi Liam Hemsworth au început un proiect personal important - renovarea fermei pe care fosta vedetă Disney o deţine în statul Tennessee. Cei doi şi-au propus să facă proprietatea mai potrivită pentru o familie. Miley a cumpărat ferma Franklin în august, cu 7,5 milioane de dolari, şi i-a adăugat două aripi.

Potrivit publicaţiei citate, Miley şi Liam ar fi luat decizia de a deveni părinţi după ce au petrecut mai mult timp cu Royal, fiul unui prieten, boxerul Victor Ortiz, iar cântăreaţa îşi pregătea corpul pentru o sarcină şi a renunţat încă din 2017 la alcool şi marijuana.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro