Mihaela Rădulescu se foloseşte de paraşutistul spaţial pentru a-şi creşte popularitatea
La sfârşitul anului trecut, presa tabloidă din România a anunţat că Mihaela Rădulescu s-a despărţit de Dani Oţil şi se iubeşte cu Felix Baumgartner, unul dintre cei mai cunoscuţi paraşutişti.
Iniţial, Mihaela şi Dani au recunoscut că nu mai formează un cuplu, însă nici Răduleasca şi nici Felix nu au afirmat că ar avea o relaţie. Apoi, noua jurată de la „Românii au talent“ a declarat că este noua iubită a paraşutistului, dar presa din străinătate a notat că austriacul se pregăteşte de nuntă cu fosta lui iubită.
„Da, avem o relaţie cam de două luni. Se poate vorbi despre o poveste. Acum, suntem la prima pagină. Totul a pornit de la interviul pe care i l-am luat în octombrie. Dacă omul s-a hotărât să se căsătorească în timp ce noi stăm de vorbă aici, asta e. Eu tot am trăit ceva frumos“, a spus Mihaela Rădulescu la mijlocul lunii decembrie.
Înainte de a face aceste declaraţii, Mihaela Rădulescu a surprins pe toată lumea cu un tatuaj pe care şi l-a făcut. Diva de la Monaco şi-a scris, pe braţul stâng, mesajul: „Learn to love what you have been taught to fear“ („Învaţă să iubeşti ceea ce ai fost învăţat să-ţi inspire teamă“). Potrivit celor de la ziarul Ring, mesajul este chiar motto-ul lui Felix. Paraşutistul chiar a purtat în trecut un ceas marca Zenith, pe care erau gravate portretul său şi acest mesaj.
Profitând de atenţia pe care presa i-o oferă lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu a început să posteze pe internet mai multe fotografii în care apare alături de noul ei iubit, dar şi anumite mesaje care au fost preluate imediat de presă.

La anii ei arata superb de la cate operatii si-a facut!!!!
Normal. Ea vrea popularitate si bani. De asta l-a inselat pe Otil cu asta, ca doar nu credeti ca ea si Dani s-au despartit de comun acord. Bietul Dani ce sa scrie dupa ce Raduleasca l-a inselat cu parasutistul...
Orice parasutist are nevoie de o parasuta!
De ce-i spune "Diva"?!
Se vede treaba ca sunteti invidioase...si care-i problema voastra ? La anii ei arata superb!!!!
Este o parazita care a speculat slabiciunile barbatilor pentru sex. Planta agatatoare, A razbit in viata trecant prin diferte asternuturi. Stilul ei este asemanator cu al politicienilor nostri, sau viceversa.
Vine de la primul respectiv ultimul nume pe care le-a primit khurwa asta din fundul Moldovei
cotoarba batrana fara rusine!
nu stiu ce fel de relatie este .... stiu doar ca Felix ... si-a schimbat parasuta .