Corinna i-a fost mereu alături marelui campion, la bine și la greu. După revenirea din comă, lumea speră că Schumi se va bucura din nou de viață, așa cum o făcea în imaginile fotografului Michel Comte.
Vestea extraordinară despre revenirea din comă a fostului pilot de Formula 1 a fost primită cu ușurare de întreaga planetă. După șase luni în care a fost practic plecat din această lume, Michael Schumacher a dovedit cât de puternic este și a început să parcurgă, într-o discreție totală impusă de familia sa, anevoiosul proces de recuperare. Nu va fi ușor, dar, în fond, când a fost vreodată ușor cu adevărat pentru acest sportiv emblematic? După tot chinul îndurat, lumea speră că el va trece cu bine și peste această etapă dificilă, iar într-o bună zi îl vom putea din nou vedea mergând, vorbind, zâmbind. Trăind viața obișnuită așa cum a a trăit-o până acum: în liniște, fericit, cu îngerul lui păzitor, Corinna, soția sa.
Lui Schumacher nu i-a plăcut niciodată ca lumea să știe prea multe despre viața lui personală. Cel mai de succes pilot din istoria Formulei 1 a preferat să-și țină familia ferită de atenția presei, așa că n-o să găsiți internetul inundat de selfie-uri cu el în prim-plan.
Totuși, în ultimii ani, el devenise mai deschis la colaborarea cu presa. Se împrietenise cu celebrul fotograf Michel Comte și i-a permis să-l imortalizeze în momentele sale de intimitate, pe care de obicei le rezerva doar alor săi.
Timp de patru ani, între 2007 și 2011, Michel Comte a surprins imagini superbe, cu o sensibilitate puternică, în care cuplul se relaxează la ranch-ul din Texas, bucurându-se de soare sau pe un iaht ori pe terenul de fotbal.
Între Comte și germanul în vârstă de 45 de ani s-a legat o prietenie durabilă când fotograful l-a pozat pentru cartea biografică "Driving Force", publicată în 2003.
Nu doar rândurile acestui volum, ci și prietenii lui apropiați îl descriu pe Schumacher ca pe un bărbat "devotat familiei sale și un om sensibil", notează cotidianul britanic Daily Mail. Cu câteva luni înainte de accidentul de schi din Alpii francezi, campionul în vârstă de 45 de ani, mărturisea că el și soția sa n-au avut nicio ceartă serioasă în toți anii de căsnicie. "Pentru că prețuim aceleași valori", explica el. "În toți acești ani, când eu pilotam, ea a fost îngerul meu păzitor", adăuga Schumi. Ea l-a vegheat și în chinuitoarele luni în care speranța abia pâlpâia. Corinna îi va sta acum alături și pe drumul înapoi, spre viața liniștită din fotografiile lui Comte.
Le puteți admira aici, una după alta. Sunt câteva clipe prețioase pentru care Schumi și Corinna ar da orice ca să le poată retrăi. Orice. Chiar și cea mai frumoasă victorie din sportul pe care el l-a iubit întotdeauna.
Foto: Hepta, Daily Mail