Thomas și Darlene vor trebui să-și găsească alt loc în care să stea. Judecătorul a emis ordinul de evacuare pentru că nu și-au plătit chiria
Magistratul le-a recomandat celor două părți să încerce să găsească împreună o soluție, ceea ce pare exclus de vreme ce au ajuns la proces, altfel ordinul de evacuare va fi dus la îndeplinire la termen. Walter are de achitat 83 de dolari cheltuieli de judecată, iar Markle trebuie să plătească 84,50 dolari.

Deși este clar că Thomas va trebui să plece, judecătorul nu pare să se fi pronunțat în privința datoriei de 4.500 de dolari, scrie Daily Mail care a publicat documentele din instanță.


Acesta este cel mai recent episod din seria întâlnirilor nefericite cu legea ale fratelui ducesei și a logodnicei acestuia, provocând o nouă situație jenantă pentru Meghan, notează cotidianul britanic.

Thomas și Darlene au o relație sinuoasă; în ianuarie 2017, el a fost reținut în ianuarie 2017 pentru că a amenințat-o cu o armă pe iubita lui, iar aceasta a sunat la numărul de urgență. În ajunul Crăciunului din 2017, ei au fost arestați pentru că s-au luat la bătaie. În vara anului trecut, Blount a fost din nou arestată pentru patru acuzații de agresiune asupra lui Markle. Ea a susținut ulterior că acesta și-a provocat singur rănile și a achitat amenda de 1.000 de dolari, find eliberată.


În iulie, Darlene a fost arestată pentru că i-a învinețit un ochi lui Thomas. După acest episod, cei doi au susținut că s-au lăsat de băut, în încercarea de a-și salva relația.

Ultima oară când Markle a ajuns în instanță a fost în ianuarie, când a fost arestat de poliția din Oregon pentru conducerea mașinii în stare de ebrietate.

Thomas este fratele vitreg al lui Meghan și au același tată, al cărui nume el îl poartă - Thomas Markle, în vârstă de 73 de ani.

Relația lui Thomas Markle Jr. cu sora lui celebră a fost inexistentă ani la rând. În aprilie anul trecut, el i-a trimis o scrisoare deschisă Prințului Harry, spunându-i că Meghan nu este femeia potrivită pentru el, dar apoi și-a schimbat tonul și a declarat că nunta lor din luna următoare ar fi un bun prilej de a aduce familia laolaltă. El nu a primit invitație la nunta care a avut loc în luna mai.



Foto: Hepta, Daily Mail
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro