Mark Wahlberg, un tată „periculos“: Fiica lui a crescut și el își arată mușchii

Vedete / 04.03.2019

La 47 de ani, starul e într-o formă perfectă și o demonstrează într-o poză pe care a făcut-o pe plajă, cu fiica lui cea mai mare.

Mark Wahlberg n-a fost niciodată genul care să se ferească să-și arate calitățile fizice. Cu un program draconic de antrenament, de la care nu se abate orice ar fi, actorul postează periodic pe Instagram imagini în care își expune corpul "sculptat" în zecile de ore pe care le petrece trăgând de fiare și ridicând greutăți.

Actorul a publicat recent o nouă imagine pe rețeaua de socializare, iar mesajul pare foarte clar: dacă vreun băiat a pus ochii pe fiica lui cea mare, acesta trebuie să se gândească bine dacă vrea să facă un pas înspre ea. Ca un leu care își apără teritoriul, Wahlberg s-a pozat cu mușchii la vedere alături de fiica lui, Ella Rae, în vârstă de 15 ani.


Orice pretendent ar avea adolescenta, acesta nu va avea viață ușoară - tatăl fetei e mai în formă decât orice tânăr de 20 de ani care se dă mare și tare.
În septembrie anul trecut, Mark Wahlberg i-a răspuns unui fan care l-a întrebat cum arată o zi din viața lui, prezentându-i un desfășurător minuțios. Actorul începe ziua la 2:30 dimineața și o termină la 19.30 seara, când trece în pat ca să doarmă. Pe lista lui figurează două ședințe serioase de sport care durează peste o oră, două dușuri, gustările și mesele pe care le ia, o recuperare în camera criogenică, golf și întâlniri de afaceri. Rutina lui plină de lucruri de făcut i-a uimit pe fanii care credeau că este simplu să fii vedetă.


Wahlberg a menționat în schema zilnică și timpul petrecut cu familia, inclusiv faptul că își ia copiii de la școală. Starul are patru copii cu soția sa, modelul Rhea Durham: Ella, în vârstă de 15 ani, Michael (12 ani), Brendan (10 ani) și Grace (9 ani).

Mark Wahlberg a vorbit anul trecut, într-un interviu pentru Men's Health, despre activitatea lui zilnică foarte intensă și despre cum reușește să facă atâtea lucruri. "Dacă faci lucrurile corecte, atunci ai destul timp în cursul zilei pentru a le duce pe toate la bun sfârșit", a spus el.


Actorul crede că obiectivele pe care și le fixează merită să renunțe la viața sclipitoare de la Hollywood: "Nu există altă cale. Ies în oraș, iar cina, beau un vin. Dar seara mă duc acasă și mă bag în pat. Dacă termin de lucru la opt seara, încerc să fiu în pat până la nouă. Trebuie să te străduiești. Apoi trebuie să te odihnești și să te recuperezi."

Eforturile sale dau roade vizibile, iar starul arată perfect la 47 de ani, dar mușchii bine definiți nu-l vor ajuta să-i țină la nesfârșit la distanță pe potențialii pretendenți ai fiicei sale. Actorul a vorbit recent despre dificultățile pe care le întâmpină pe măsură ce Ella crește și devine tot mai independentă, mărturisind că este o mare provocare să fii părintele unui adolescent. "E greu, dar oamenii spun că adolescenții trec de faza asta și revin la tine. Vrea mereu să dispară și să facă ce vrea ea. Are atitudine, e agresivă, mereu îmi transmite că sunt cel mai rău și stric tot", a povestit Wahlberg pentru
People.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro