Actrița a fost criticată dur pentru o declarație potrivit căreia în timpul regimului comunist „toată lumea avea ce să mănânce şi nu exista o prăpastie între cei bogaţi şi cei săraci“.
Mădălina Ghenea a devenit ținta unui val de critici, după ce a postat pe pagina sa de Facebook un interviu în care vorbește, printre altele, despre regimul comunist. Fotomodelul a declarat pentru revista GQ Italia că pe vremea fostului dictator românii o duceau mai bine, în ciuda restricțiilor pe care acesta le impunea populației. Alături de o fotografie, postată pe contul său de Instagram, Ghenea a publicat și o parte din interviul pe care l-a dat publicației italiene. „Ceaușescu a condus un regim (comunist), dar toată lumea avea ce să mănânce și nu exista o prăpastie între cei bogați și cei săraci
Afirmațiile ei au provocat un val de reacții critice pe rețelele de socializare, iar actrița a revenit cu precizări despre interviul respectiv.
„Interviul respectiv a fost acordat şi a apărut în publicaţia din Italia în anul 2012! Nu e, deci, un inteviu actual, iar declaraţia preluată de presă din România nu e însoţită, aşa cum ar fi fost firesc, şi de întrebarea care precede răspunsul. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, s-ar fi putut constată că nu e vorba despre părerea mea despre subiect - ar fi fost şi greu să am o părere avizată ţinând cont că aveam doar doi ani la Revoluţie - ci despre ce cred părinţii mei referitor la acest subiect!“
„Am fost o elevă de nota 10 (chiar dacă muncesc de la 14 ani) şi am fost suficient de pasionată de istoria României cât să înţeleg cât de dur şi de opresiv a fost regimul Ceauşescu pentru români. Cu toate acestea, cred că opinia părinţilor mei - că, privind înapoi, viaţa părea mai bună, din anumite puncte de vedere, înainte de '89 - este împărtăşită de o bună parte a celor din generaţia lor, cum cred şi faptul că pentru generaţia mea lucrurile sunt total diferite"
Foto: Facebook