Kitty Spencer este una dintre cele mai atractive figuri din noul val de modele. Nepoata Prinţesei Diana e talentată şi poate avea o carieră de succes în acest domeniu
Emma Usher, de la agenţia RunRagged, confirmă că activitatea tinerei îi poate duce la mai multe contracte în lumea modei: "Ea este deja una dintre figurile campaniei de vară pentru Dolce & Gabbana, iar faptul că face parte din familia Bvulgari este o altă bornă din cariera lui Lady Kitty Spencer. Este o bună expunere pentru ea şi îi va aduce multe oportunităţi importante în viitor."


În primăvară, Lady Kitty a apărut în prima ei campanie pentru D&G, alături de modelele Sabrina Percy şi Frankie Herbert. Ea a participat şi la show-ului casei italiene "Secret and Diamond" din cadrul Săptămânii Modei de la Milano, din luna februarie.

Anul trecut, Kitty şi-a făcut debutul, la Milano, într-o campanie pentru D&G şi a apărut în câteva reviste, precum Vogue Japonia şi Elle Russia. Nepoata prinţesei Diana nu este singura cu conexiuni regale care a prezentat pentru D&G - Lady Amelia Windsor a mai lucrat şi ea cu acest brand.


Lady Kitty Spencer este fiica fratelui mai mic al Dianei, Charles Spencer, din căsnicia cu modelul britanic Victoria Aitken. Kitty avea 6 ani când mătuşa ei a murit, pe 31 august 1997, la doar 36 de ani.

Nepoata Dianei a crescut și a studiat în capitala Africii de Sud, Cape Town, şi a devenit o figură cunoscută în lumea mondenă britanică după ce s-a mutat la Londra, în urmă cu șase ani. Prima ei apariţie publică a avut loc în 2007, când a participat alături de verii ei, William și pe Harry, la un serviciu religios organizat în amintirea Prințesei Diana.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro