Vinnie Jones și-a făcut un renume din duritatea cu care a luat mereu viața în piept. Dar moartea soției sale, răpusă de cancer, l-a copleșit.
Dragostea poate topi și cel mai dur tip, are puterea asta. Iar când tipul este Vinnie Jones, e clar că aici nu se aplică teoriile ieftine pe care le vântură "experții" în relații.
Vinnie a fost mereu un tip tare ca o stâncă. Un golan pus pe harță care n-a dat niciodată înapoi când venea un moment de "care pe care". Brutal, nesăbuit și pus pe distracție, n-avea nimic în cap.
Îl știu ca pe un cal breaz cei care l-au înfruntat în teren, când era fotbalist: pumni, înjurături, amenințări, lovituri cu talpa direct pe tibie - tot tacâmul. A dat în ei fără milă.
Îl știu toți cei care l-au înfruntat prin baruri și pe stradă, unde Vinnie i-a pus la pământ cu pumnii, cu sticle azvârlite drept în țeastă și sărind pe ei cu picioarele.
Și îl știu și cei care l-au văzut în filme ("Swordfish", "Snatch", "Jocuri, poturi și focuri de armă") - tipul cu care nu-i de glumit și care rezolvă treaba cu un cap în gură. Sau cu un glonț.
Ăsta era Vinnie Jones - genul cu care nicio femeie întreagă minte nu s-ar încurca. Doar Tanya l-a înțeles și l-a iubit, pentru că i-a găsit latura sensibilă, pe care lumea n-o cunoștea. Se potriveau. La fel cum nicio femeie n-ar fi stat cu el, puțini bărbați ar fi stat cu ea în tinerețe, când avea probleme de sănătate și era mai mult în spital.
Sufletul-pereche și o viață cu hopuri depășite
Cu 32 de ani în urmă, când Tanya a adus-o pe lume pe Kaley, fiica sa din primul mariaj, i s-a oprit inima în timpul nașterii. Ea avea doar 21 de ani și a stat atunci câteva săptămâni în spital, luptând să trăiască, până când un cardiolog bun a anunțat-o că inima sa nu mai rezista mult. La șase săptămâni după ce a devenit mamă și după ce a mai fentat moartea de cinci ori, Tanya a avut șansa unui transplant de urgență și a primit inima unui adolescent de 14 ani din Germania.
Operația a durat 12 ore și s-a încheiat cu succes, dar a declanșat și o serie de complicații medicale care aveau să-i afecteze întreaga viață. Medicamentele pe care le-a luat pentru ca noua inimă să nu fie respinsă de organism i-a provocat o afecțiune a rinichilor. Tanya a avut de două ori cancer cervical și o suferit o histeroctomie parțială, astfel că ea și Vinnie nu mai puteau avea copii împreună.
Au trecut prin multe greutăți, dar au avut mereu răbdare unul cu celălalt, mai ales ea. Tanya i-a acceptat firea nebună și i-a iertat ieșirile de derbedeu de la care el nu se putea abține. Mai călca în străchini, dar știa că Vinnie o iubea și o respecta enorm. Ea era sufletul-pereche de care nu concepea să se despartă.
Citește și: Vinnie Jones și povestea lui de dragoste care a umplut de lacrimi Anglia: Cancerul i-a luat soția după o viață cu multe încercări grele
Tanya l-a scos din lumea lui de golani, dând un sens bun existenței sale, și l-a transformat într-un bărbat respectabil - din fostul fotbalist poreclit "Măcelarul", Vinnie Jones s-a convertit într-un actor popular care are căutare la Hollywood. "Nu-i o fire așa de dură cum cred toți. E foarte vulnerabil și are o naivitate pe care cei din afară n-o observă. Vin are sentimente ca oricine, se supără dacă cineva spune ceva rău despre el în presă sau la televizor. Nu-i diferit de oricine altcineva în privința asta", spunea Tanya, care a mărturisit că s-a uitat la "Lock, Stock..." de peste 50 de ori doar ca să-l vadă pe Vinnie.
Felicitare de la Tanya
Moartea Tanyei, vara aceasta, l-a secerat, însă, pe Vinnie. Tanya Jones avea 53 de ani și suferea de cancer. S-a stins din viață pe 6 iunie, în locuința sa din Los Angeles, după ce a luptat șase ani cu boala. El i-a stat la căpătâi, iar moartea sa i-a sfâșiat inima.
Cât era el de brutal și de bezmetic înainte, Vin își trădează fragilitatea acum, fără sufletul lui pereche. Într-o înregistrare video emoționantă publicată de Sunday Mirror, Vinnie Jones mărturisește că a plâns în fiecare noapte de atunci și izbucnește în lacrimi în timp ce vorbește despre ultimele zile din viața Tanyei.
"O îmbrățișam și o țineam de mână, iar când s-a dus a fost ca și cum Clopoțica ar fi ieșit din ea și a pătruns în cameră. Asta m-a liniștit", a mărturisit el, cu lacrimi în ochi, adăugând că nu va mai fi niciodată cu altcineva după pierderea soției sale.
Jones, în vârstă de 54 de ani, a acordat interviul în casa de lângă Watford în care a copilărit soția lui și a izbucnit în lacrimi când a citit o felicitare pe care aceasta i-a lăsat-o, pe care era întipărit un mesaj optimist: "Întotdeauna să crezi că ceva minunat este pe cale să se întâmple."
În felicitarea pe care o poartă mereu la el, Tanya a scris: "Pentru dragul meu Vin, ceva minunat mi se întâmplă mereu. E faptul că sunt cu tine. Tu ești răsăritul meu când mă trezesc. Toată dragostea mea, Tanya."
"Am cedat când am citit-o fiindcă și eu am iubit-o mult", a explicat Vinnie.
Actorul a povestit apoi despre o amintire emoționantă din ultimele zile de viață ale soției sale: "Dormea mult, se trezea, apoi adormea iar. Asistentele și doctorii mi-au zis: <<Vorbește mai departe, ea te ascultă>>. A fost un moment când îi vorbeam despre calul ei și ea adormise, apoi dintr-o dată a ridicat mâinile, ca și cum era pe un cal. Ținea pătura ca și cum ținea hățurile. Mă asculta."
"Nu i-am zis că urma să moară"
În ultimele sale zile, Tanya a fost tratată la renumitul spital Cedars Sinai din Los Angeles, iar ultimele ore le-a trăit în casa lor din Los Angeles. "În ultima săptămână de viață, când doctorii spuneau că nu mai pot face nimic, nu i-am zis că urma să moară. Niciodată n-am vorbit despre asta, n-am vrut ca ea să știe", a mărturisit Vinnie, adăugând că în săptămâna aceea a dormit în fiecare noapte la spital, lângă soția lui.
Când ea a murit, Vinnie era împăcat cu ideea: "Știam toți că era sfârșitul, o îmbrățișam toți. Am sărutat-o mult și i-am spus că o iubeam. I-am tot zis: <<Te iubesc, te iubesc>>."
"Am plâns în fiecare noapte"
În 2013, Vinnie a descoperit un melanom cancerigen pe față, la scurt timp după ce Tanya a fost diagnosticată și ea cu cancer de piele. Doctorii cred că boala ei a fost declanșată de medicamentele pe care le-a luat după transplantul de inimă.
Vinnie s-a vindecat, însă organismul Tanyei nu a mai avut putere și pentru această bătălie. În ultimele luni de viață, ea a fost tot mai rar văzută. În spatele porților curții lor imaculate din Hollywood Hills, cu pavaj din piatră albă și o piscină superbă, puternicul Vinnie a făcut tot posibilul să țină lucrurile la nivelul normal. În fiecare vineri, el făcea grătare cu prietenii și cu familia, pentru ca Tanya să nu se rupă de lume. "Nu-s nici pe departe la fel de curajos ca ea. Oamenii zic că-s tare, dar Tanya e cineva care e tare cu adevărat, nu eu", a spus el.
Vorbind despre viitorul său fără Tanya, Vinnie a spus: "Am plâns în fiecare noapte... sunt singur. Nu plâng de mila mea, mă gândesc cum o să merg mai departe."
Actorul a dezvăluit că a cumpărat un loc în cimitir lângă cel unde a fost îngropată cenușa ei, pentru ca și cenușa lui să fie depusă acolo, când îi va veni vremea.
La sfârșitul interviului, Vinnie a spus încă o dată că nu știe ce va face fără Tanya. Într-un interviu publicat în 2017 de Daily Mirror, el o descria drept "cea mai incredibilă persoană", adăugând: "Cred că suntem perechea perfectă și am fost norocos să o întâlnesc."
Foto: Hepta, Sunday Mirror