Kylie a fost la un pas să se căsătorească anul trecut. Despărţirea de Joshua Sasse a fost o lovitură grea pentru ea
După relaţiile cu Olivier Martinez, Andrés Velencoso, Michael Hutchence, Lenny Kravitz, Nick Cave şi modelul James Gooding, Kylie Minogue părea să se îndrepte spre nunta mult-aşteptată cu actorul britanic Joshua Sasse (30 de ani). Solista l-a dat afară din casa ei din vestul Londrei, după ce a descoperit că acesta ar avea o relație cu actrița spaniolă Marta Milans (35 de ani). Cei doi ar fi devenit apropiați în 2016, în Vancouver (Canada), în timpul filmărilor pentru serialul "No Tomorrow".
Potrivit presei britanice, Kylie a avut câteva certuri cu iubitul său înainte de a călători în ianuarie 2017 în Franța pentru a participa la Săptămâna Modei de la Paris. La întoarcere, artista a decis să pună capăt relației cu iubitul său, pe care l-a cunoscut în vara anului 2015.
Vineri dimineaţă, cântăreaţa a confirmat despărţirea şi le-a mulţumit într-un anunţ fanilor pentru mesajele lor de susţinere. "Mulţumesc pentru toată dragostea voastră şi pentru că mă ajutaţi să trec peste acest capitol din viaţa mea. Ne dorim tot binele unul altuia şi fiecare ne îndreptăm spre noi orizonturi. #soarelerăsaremereu", a scris ea pe Twitter, lângă o fotografie cu un răsărit minunat.
Foarte mulţi oameni din toată lumea i-au scris ca să o consoleze, inclusiv prieteni celebri, printre care Natalie Imbruglia, Paris Hilton şi Perez Hilton.
Deşi era mai mic cu 19 ani ca ea, Kylie spunea despre Joshua Sesse că are un "suflet bătrân", înţelept, care o face de multe ori să se simtă mai tânără decât el. Cei doi au anunţat că au decis să nu-şi unească destinele până când Australia va legaliza căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. "E pregătită să facă în sfârşit treaba asta în mod oficial", a declarat pentru NW magazine o sursă din anturajul vedetei.
În decembrie 2015, cântăreaţa s-a declarat deranjată că tabloidele l-au etichetat pe Joshua drept un "toyboy", un tip uşuratic care profită de celebritatea ei. Kylie a declarat că s-a săturat de acest termen, pe care îl consideră jignitor la adresa lor. "Cred că e denigrator pentru amândoi. Aş vrea să şterg acest cuvânt. Ne jigneşte, pentru că noi nu suntem aşa. Doamne, aş vrea să ce e în spatele acestei poveşti", a spus vedeta pentru ediţia australiană a cotidianului Daily Mail.
Kylie Minogue, născută în Melbourne, Australia, s-a dedicat muzicii, după succesul pieselor "Locomotion" - care a ocupat primul loc în topul australian timp de şapte săptămâni - şi "I Should Be So Lucky", ambele fiind single-uri de pe albumul de debut din 1988, intitulat "Kylie".
Hituri precum "Where the Wild Roses Grow", în duet cu Nick Cave, "Spinning Around", "Kids", în duet cu Robbie Williams, "On a Night Like This", "Can't Get You Out of My Head", "In Your Eyes", "Love At First Sight", "Come Into My World", "Slow" şi "I Believe in You" i-au adus vânzări de peste 60 de milioane de albume în întreaga lume şi numeroase premii, notează Mediafax.
În 2008, vedeta a concertat şi la Bucureşti, în cadrul turneului KYLIEX2008.
Foto: Hepta