Actrița a uimit prin ţinuta provocatoare în care şi-a făcut apariţia la premiera ultimului film din seria "Amurg/Twilight". Ea a purtat o rochie din dantelă transparentă, catalogată scandaloasă de presa britanică și cel puţin "îndrăzneaţă" de cea americană.
Aventura cu regizorul Ruper Sanders a costat-o destul de scump pe Kristen Stewart, dar, spre norocul ei, Robert Pattinson are o inimă bună, iar iubirea lui a înfrânt orgoliul.
Actrița în vârstă de 22 de ani a avut grijă să abată atenția presei și ura multor fani care au detestat-o pentru că și-a înșelat iubitul, iar tactica ei a dat roade.
Luni seară, Kristen a avut o apariție de senzație în Los Angeles, la premiera ultimului film din seria "Amurg/ Twilight" - "Saga Amurg: Zori de Zi - Partea II/ The Twilight Saga: Breaking Dawn - Part 2".
Catalogată "scandaloasă" de cotidianul britanic Daily Mail și "cel puţin îndrăzneaţă" de presa americană, rochia Zuhair Murad pe care a purtat-o Kristen a atras toate privirile.
Cu un corset care îi lăsa umerii goi, rochia de culoare aurie avea fragmente de şifon combinate cu porţiuni transparente din dantelă.
Interpreta Bellei Swan din franciza de succes a lăsat la vedere lenjeria aurie asortată vestimentaţiei, dar şi o mare parte din piele, vizibilă pe dedesubtul rochiei, notează Daily Mail.
Topul în stil bustieră era de asemenea transparent, iar rochia avea ataşată o centură subţire din satin.
Kristen şi-a aranjat părul în stilul vechiului Hollywood, pieptănat într-o parte şi împletit lejer la spate.
Bijuteriile nu au fost opulente, actrița purtând câte o brăţară subţire la fiecare mână şi un lănţişor delicat în jurul gâtului.
Robert Pattinson a ieşit și el în evidenţă. Interpretul personajului Edward Cullen a optat pentru un costum Gucci de culoare verde smarald, combinat cu o cămaşă gri deschis şi o cravată în nuanţa cărbunelui.
Kristen Stewart și Robert Pattinson sunt din nou împreună, la câteva luni după ce s-au despărțit. Aventura intens comentată pe care actriţa a avut-o cu regizorul peliculei "Albă-ca-Zăpada şi Războinicul Vânător/ Snow White and The Huntsman", Rupert Sanders, în vârstă de 41 de ani şi căsătorit, a fost foarte aproape să-i separe pentru totdeauna.
În lunile care au urmat publicării unor fotografii în care cei doi se sărutau şi îmbrăţişau în Los Angeles, Kristen şi Sanders au cerut public scuze pentru comportamentul lor. Kristen şi Robert s-au împăcat în octombrie, după ce actorul a iertat-o.
Foto: Hepta