9
Kit Harington a plâns după ce a citit finalul de la „Game of Thrones“
Celebrul serial se apropie de final, însă abia la sfârșitul anului viitor vom vedea cum se termină. Fanii nu sunt tocmai bucuroși, însă nici Kit Harington nu este: a plâns când a citit scenariul ultimului episod.
Kit Harington, îndrăgitul actor care îl interpretează pe Jon Snow în serial a recunoscut în timpul unei emisiuni care l-a avut ca invitat că a plâns cu colegii de filmări în timp ce au citit scenariul ultimului episod, scrie mtv.com
"Am devenit foarte nostalgic. Am citit replicile săptămâna trecută și știu totul. Am plâns la final. Numai când mă gândesc că în curând se va termina totul, mă emoționez. Va fi greu să ne luăm la revedere unii de la alții”, a spus britanicul, afectat de faptul că cel mai succes proiect al său se încheie după opt ani de filmări.
Actorul a recunoscut că finalul serialului îl îngrozeşte. “A fost o instituţie în care am stat mai mult decât aş fi stat vreodată. Şcoală, cursuri de teatru, orice”, a continuat el.
El va filma ultimele scene în Belfast, Irlanda de Nord și a precizat că acum știe totul, dar nu poate să dezvăluie absolut niciun detaliu. ”Văd disperarea jurnalistilor și a fanilor care și-ar dori să afle măcar o mică informație, însă nu le pot dezvălui absolut nimic”, mai adaugă actorul.