Kate Moss, fără machiaj la 43 de ani: Mai puţin glamour, mai multă încredere

Vedete / 12.07.2017

Supermodelul britanic a ieşit să ia cina cu prietenii la un resturant din Londra şi a preferat să renunţe la machiaj, semn că are încredere în frumuseţea sa.

Chiar şi când nu defilează pe podium şi renunţă la machiaj, legendarul top model o face într-un stil personal şi, se subînţelege, reuşit. Kate Moss a adoptat o ţinută mai puţin sofisticată decât în apariţiile publice oficiale, dar pantalonii verzi largi pe care i-a purtat au ieşit în evidenţă şi au comopensat cu succes lipsa unei rochii care i-ar fi garantat strălucirea obişnuită.

Vedeta în vârstă de 43 de ani a ieşit luni seară, la Londra, să ia cina împreună cu prietenii săi, într-un restaurant din Mayfair. Îmbrăcată cu o cămaşă bleumarin şi cu pantaloni verzi foarte largi, fără tiv, şi lungi până la pământ, care îi acopereau aproape în întregime pantofii negri, ea arăta bine şi fără machiaj.


Kate era binedispusă şi s-a simţit excelent în compania prietenilor, notează Daily Mail.

Ultima apariţie a supermodelului contrastează pozitiv cu cea din ianuarie, când Kate a aniversat la un restaurant chinezesc din Londra împlinirea a 43 de ani. Ea arăta obosită şi îmbătrânită, după un program aglomerat combinat cu stilul său de viaţă petrecăreţ.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro