Ducele şi ducesa de Cambridge l-au prezentat lumii pe fiul lor nou-născut, pe treptele spitalului Lindo Wing.
Cuplul a salutat mulţimea şi a fost fotografiat de reporteri, în timp ce oamenii îşi manifestau bucuria. Înainte de acest moment, Prinţul George şi prinţesa Charlotte i-au făcut o vizită frăţiorului lor, relatează cotidianul Daily Mail. Potrivit Palatului Kensington, ei au transmis mulţumirile lor echipei medicale pentru îngrijirile pe care le-au primit. "Ei vor de asemenea să mulţumească tuturor pentru urările căduroase".
Ducesa de Cambridge a născut, luni, cel de-al treilea copil. Băieţelul, al şaselea nepot al reginei Elizabeth a II-a, s-a născut la ora locală 11.01 (10.01 GMT). Copilul a avut la naştere greutatea de aproximativ 3,8 kilograme, iar prinţul William s-a aflat tot timpul lângă soţia lui.
Nou-născutul este al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după bunicul lui (prinţul Charles), tatăl lui (prinţul William), şi după fraţii lui mai mari (prinţul George şi prinţesa Charlotte).
Numele prinţului va fi anunţat în curând.
Foto: Hepta