Johnny Depp și Amber Heard divorţează după 15 luni de căsnicie!

Vedete / 26.05.2016

Presa americană a aflat că Johnny Depp și Amber Heard se despart. Actrița a depus luni cererea la tribunal, invocând „diferenţe ireconciliabile“.

Cuplul s-a căsătorit în februarie 2015, iar actriţa americană solicită acum suport conjugal în cererea depusă la tribunal. Johnny Depp a răspuns prin intermediul avocatei sale, Laura Wasser, şi îi solicită judecătorului să respingă cererea lui Amber pentru suport conjugal. Potrivit unor surse citate de tabloidul online american TMZ, cei doi nu au semnat un contract prenupţial.

Johnny Depp (52 de ani) și Amber Heard (30 de ani) au jucat împreună în "The Rum Diary" și s-au îndrăgostit în timpul filmărilor.


Vestea divorţului survine la doar câteva zile după ce mama actorului american, Betty Sue Palmer, a decedat, notează BBC.

Cei doi actori au fost implicați într-un scandal în Australia, după ce Amber Heard a adus ilegal doi câini în această țară. În aprilie, ea a pledat vinovată la acuzația de falsificare a unor documente. Actriţa putea primi pedeapsa de un an în închisoare pentru falsificarea unor documente privitor la căţeii săi şi ai lui Johnny Depp. Incidentul s-a petrecut în timp ce Depp filma a cincea parte a filmului "Pirates of the Caribbean/ Piraţii din Caraibe" în Brisbane.


Cei doi au fost prinşi în mai, anul trecut, că au falsificat actele căţeilor lor pentru a-i transporta în Australia în avioanele lor private. Procurorii australieni au adus două acuzaţii de import ilegal a celor doi terreri Yorkshire Pistol şi Boo, însumând o amendă de maximum 10 ani de închisoare. O a treia acuzaţie pentru falsificarea documentelor are o pedeapsă maximă de un an în închisoare şi o amendă de peste 10.000 de dolari australieni (6,780 de euro , 7,650 de dolari). Această acuzaţie a fost retrasă după ce actriţa şi-a recunoscut fapta, iar cuplul şi-a cerut scuze printr-un video înaintat instanţei.


Amber Heard a primit un avertisment să respecte legea şi o amendă de 1.000 de dolari australieni pentru fapta comisă. Heard s-a apărat spunând că reprezentanţii lui Depp nu au completat toate actele adresate celor doi căţei Pistol şi Boo, ca aceştia să intre legal în Australia.

Procurorii australieni au adus două acuzaţii de import ilegal a celor doi terreri Yorkshire Pistol şi Boo, însumând o amendă de maximum 10 ani de închisoare.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro