J.Lo continuă să impresioneze cu aspectul ei fizic. Vedeta arată senzațional într-un pictorial publicat de InStyle.
Borna celor 50 de ani rămâne tot mai în spate și, cu toate astea, Jennifer Lopez nu dă semne de "oboseală". Dimpotrivă: acum face mișcare mai bine decât la 20 de ani și simte că e în cea mai bună formă din viața ei.Vedeta din "Hustlers" a realizat o ședință foto pentru InStyle Magazine, ocazie cu care a vorbit despre modul în care se menține în care face mișcare. Imaginile cu Lopez pe plajă, în costum de baie, sunt impresionante: la 51 de ani, ea arată grozav.
Foștii iubiți o adoră pe J.Lo
Cei de la InStyle au conceput un material în care mai mulți colegi, prieteni și chiar foști parteneri, precum Marc Anthony și Ben Affleck, să vorbească despre ea și să-i adreseze întrebări la care să răspundă. Și nu-i de mirare că până și fostul ei logodnic, Affleck, se miră cât de bine arată și cât de rezistentă este într-o industrie atât de dificilă, în care presiunea unui look "perfect" influențează decisiv succesul.
"Unde ai ascuns fântâna tinereții? De ce arăți la fel ca în 2003, iar eu arăt ca la 40 de ani, în cel mai bun caz?"
"N-am niciun secret de frumusețe, cu excepția JLo Beauty. Ben e amuzant! Și el arată destul de bine", a răspuns cântăreața și actrița de origine portoricană.
"Sunt în cea mai bună formă din viața mea. La 20 și la 30 de ani obișnuiam să fac mișcare, dar nu așa cum fac acum. Nu fac mai mult sport, doar că trag mai tare și mai cu cap. Și nu-mi mai ia așa de mult ca altădată", a explicat Jennifer Lopez.
Vedeta a precizat că nu face mișcare în fiecare zi din vanitate, ci pentru că asta o ajută să se simtă mai bine.
În 2019, antrenorul personal al vedetei a dezvăluit că aceasta face abdomene, flotări, fandări și genuflexiuni, dar folosește și aparatele de la sală pentru a-și lucra musculatura picioarelor.
În decembrie anul trecut, Jennifer Lopez a spus, într-o conferință video pe Zoom, că nu a apelat la nicio intervenție estetica.
Cum rămâne cu A-Rod?
În articolul publicat de InStyle, Ryan Seacrest a discutat despre dieta cântăreței. Cei doi au fost colegi în juriul show-ului "American Idol", între 2011 și 2016. "Jennifer este evident în mare formă. Se antrenează, dar mănâncă și ce dorește, iar eu mă ambțin. Iar ea îmi spune: <<De ce te reții? Ia doar o bucățică de prăjitură, Eyan. Nu trebuie să mănânci toată prăjitura>>. Și așa îmi trăiesc viața acum, încercând să mă gândesc cum să mă bucur de o bucată de prăjitură, nu de toată. Nu prea mă descurc", a mărturisit actorul.
Lopez i-a răspuns: "Într-o zi o să dezvălui tuturor rețeta secretă a prăjiturii mele preferate. Mi-a dat-o un cuplu pe care nu îl dezvălui, iar acestea sunt prăjiturile mele favorite."
Deși mulți prieteni și colegi au scris la invitația revistei despre Jennifer Lopex, inclusiv Michelle Obama și Charlize Theron, logodnicul ei, Alex Rodriguez nu a făcut-o, remarcă Daily Mail.
În plus, vedeta nu a purtat inelul de logodnă cu diamant de un milion de dolari pe care el i l-a dăruit când a cerut-o în căsătorie în 2019. În schimb, Lopez a purtat bijuterii ale casei Tiffany & Co.
O sursă a declarat pentru PageSix că absența lui A-Rod din acest material nu este neapărat un semn că relația cu J.Lo s-a încheiat: "Nu este deloc adevărat și să citești despre așa ceva este greșit."
Citește și: 15 femei celebre care sfidează timpul. Sunt la fel de frumoase ca în tinerețe!
Zvonurile despre neînțelegerile cuplului au început să apară în martie, când mai multe site-uri au scris că ei sunt certați de câteva luni și urmează să-și anunțe despărțirea.
Nicio informație oficială despre acest subiect nu a fost, însă, făcută publică, iar Alex a plecat în Republica Dominicană, unde Lopez a început să filmeze cu Josh Duhamel pentru producția "Shotgun Wedding". Daily Mail a publicat imagini în care cei doi apar sărutându-se pe un șezlong.
Foto: Daily Mail