Jason Momoa este impresionat de puterea colegei sale din "Games of Thrones"
Vedeta a susţinut că după ce a ieşit de la terapie intensivă a avut tulburări de memorie şi de comunicare, acestea fiind efectele secundare grave ale problemelor prin care trecuse. Ea a relatat un incident prin care a trecut cu o asistentă medicală, în timp ce făcea exerciţii pentru memorie. Asistenta o trezise şi o rugase să-şi spună numele, iar actriţa, al cărei nume complet este Emilia Isobel Euphemia Rose Clarke, a reuşit să scoată doar câteva sunete fără noimă.


Recuperarea medicală a avut loc cu câteva săptămâni înainte să înceapă filmările pentru cel de-al doilea sezon din celebrul serial. Vedeta le-a spus producătorilor despre gravele probleme de sănătate, dar a decis să nu facă publică vestea.

Clarke a mai avut simptome secundare, precum oboseala, în timpul filmărilor următoarelor două sezoane din "Game of Thrones", dar şi în timpul unor apariţii pentru spectacole pe Broadway, New York.

Actriţa a mai trecut printr-o intervenţie chirurgicală în 2013, care a eşuat şi i-a provocat o hemoragie cerebrală aproape fatală. Ea a fost supusă unei a treia operaţii chirurgicale, în timpul căreia i s-a implantat şi o placă de titan şi care i-a lăsat o cicatrice imensă. Ulterior, actriţa s-a recuperat complet.


Cunoscută pentru rolul din serialul "Game of Thrones/ Urzeala Tronurilor", Emilia Clarke a mai avut apariții apreciate în filme precum "Terminator Genisys", "Me Before You/ Înainte să te cunosc" şi "Solo: A Star Wars Story/ Solo: O Poveste Star Wars".În vârstă de 39 de ani, Jason Momoa este actor, scenarist, regizor şi producător şi este celebru pentru rolul Aquaman din filme ale francizei DC - "Batman v Superman: Dawn of Justice" (2016), "Justice League" (2017), "Aquaman" (2018). El e cunoscut şi pentru rolurile Ronon Dex, din serialul TV de succes "Stargate Atlantis" (2004 - 2009), Khal Drogo, din producţia HBO "Game of Thrones" (2011 - 2012), şi Declan Harp, din seria CBS "Frontier".



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro