Janet Jackson ?i so?ulArtista a fost fotografiată recent, la Londra, împreună cu soţul ei. Ea era de nerecunoscut în ţinuta musulmană
Pentru Al Mana, familia este pe primul loc. "Există o legătură puternică între mine şi fraţii mei. Avem responsabilităţi diferite şi firme diferite în cadrul grupului. Ne place să facem lucruri diferite, ne place să ne implicăm în unele industrii şi activităţi", a declarat el pentru publicaţia Entrepreneur.

Foarte discret, Wissam acordă puţine interviuri, dar atât cât a vorbit, a fost destul de clar în privinţa religiei sale şi a explicat impactul acesteia asupra afacerilor sale. Când compania lui a lansat o divizie alimentară, el a dezvăluit că nu va semna niciun contract cu branduri care vând produse din carne de porc şi alcool. "A fost alegerea mea să nu vând carne de porc şi alcool pentru că este împotriva religiei mele. E foarte simplu. Cred că a fost cea mai bună decizie pe care o aveam de luat", a declarat miliardarul.


Wissam Al Mana şi Janet Jackson s-au cunoscut în 2010, la ceremonia de deschidere a unui hotel din Dubai şi au avut o relaţie de doi ani înainte de a se căsători în secret, relatează Daily Mail. La scurt timp după nuntă, Wissam a scris pe site-ul său: "Pentru cea mai frumoasă persoană din lume. Mulţumesc pentru dragostea ta divină, pentru susţinerea ta eternă şi pentru că îmi eşti cel mai bun prieten. Te iubesc atât de mult, cu voia lui Allah. Vom fi mereu împreună."

După ce l-a cunoscut pe Al Mana, Janet Jackson a trecut printr-un proces vizibil de schimbare. În ultimii ani, cântăreaţa a dispărut aproape complet din viaţa publică şi a evitat atenţia presei internaţionale, adoptând un stil de viaţă foarte discret şi locuind mai mult în Orientul Mijlociu, alături de omul de afaceri, notează Mediafax.


Recent, au apărut şi zvonuri potrivit cărora ea s-a convertit la Islam, alimentate de fotografiile publicate săptămâna trecută în presa britanică, în care Janet apărea pe stradă, la Londra, îmbrăcată într-o rochie în stil islamic.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro