Interviu exclusiv. Nicoleta Lefter, actriță: “Nu pierd nopțile!”

Vedete / 09.01.2015

Nicoleta Lefter are treizeci și doi de ani, este angajata Teatrului Odeon și joacă în atâtea spectacole că nici nu le mai ține minte numărul. Puteți să o vedeți la Odeon, la Național, la Godot, la Unteatru. Nicoleta Lefter e peste tot și peste tot domină scena.

Ce-ți lipsește acum, Nicoleta Lefter?Poate îmi lipsește că nu lucrez atât de mult cât mi-aș dori și nu mă refer evident la cantitate. Mi-ar plăcea să am un program foarte organizat, să știu ce rol voi face la anul sau peste trei luni. Mi-ar plăcea să fie mai așezată viața mea.
Văd că toate acestea sunt profesionale. Mă așteptam să-mi spui și ceva personal – că vrei să te măriți și să faci copii. Sau să emigrezi.
(râde). Nu vreau. Am stat la Paris o lună mi-a plăcut acolo, dar nu m-aș muta!

Am citit într-un interviu pe internet o poveste de-a ta cu un grec care ți-a ghicit în cafea? Cum a fost cu grecul?
Mi-a ghicit în cafea și a cam avut dreptate cu tot ce mi-a zis, nu o să-ți spun ce! (râde).
Erai singură în vacanța aia?
Da, îmi plăcea să mă duc singură în vacanțe.
Și cu grecul?
N-am mai vorbit de șapte-opt ani. I-am cumpărat două cafele, una pentru fiecare ochi și mi-a citit în ele și asta e toată povestea.
Era bătrân, era tânăr?
Era mai mare ca mine, dar nu știu exact câți ani avea.

Se întâmpla înainte de criza financiară globală. N-a zis nimic de prăbușirea mondei unice europene, de bolnavul euro, de...?
(râde iar). Nu. A zis în schimb că o să avem  la un moment dat o președinte-femeie. Glumesc.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro