Ilie Năstase, de la Diana Ross la Brigitte Sfăt

Brigitte Sfăt, a patra soţie, starletă Playboy, dar şi femeie de afaceri cu un trecut pătat
Actuala iubită a lui Ilie Năstase a fost acuzată de tâlhărie şi condamnată la 3 ani şi jumătate de închisoare, din care a efectuat numai doi. Timişoreanca s-a măritat, la 25 de ani, cu un prosper om de afaceri, care a decedat însă la puţin timp după nuntă, tânăra devenind astfel singura moştenitoare a imperiului financiar lăsat de el. "Eram naivă, nu ştiam mai nimic despre afaceri. De aici mi s-au tras problemele. Am avut o altercaţie cu un gestionar care îmi datora o sumă imensă, un milion şi jumătate de euro", a povestit Brigitte, precizând că alte persoane s-au oferit să-i recupereze banii, dar că în final a ajuns ea să facă puşcărie, acuzată fiind de tâlhărie. "M-am trezit în ghearele hienelor şi consider că am fost o victimă a justiţiei", declară femeia. În perioada de detenţie, din dorinţa de a uita de calvarului prin care trecea, obişnuia să ţină adevărate cursuri de aerobic cu celelalte deţinute. Acum este viitoarea soţie a legendei tenisului românesc şi, aşa cum singură declară, are toate motivele să fie fericită. "După ce îmi voi obişnui copiii în Bucureşti, mă voi gândi să rămân însărcinată. Îmi place să fim o familie mare(...)Am toate motivele să fiu fericită. Sunt o femeie împlinită, copiii mei sunt sănătoşi şi am lângă mine un bărbat pe care orice femeie l-ar dori", a declarat Brigitte Sfăt la Poveştiri Adevărate. Între timp, se pregăreşte de nuntă: "Am comandat simbolic la un prieten de-al lui, în Franţa, inelele, dar nu sunt gata. Spun simbolic pentru că nu am stabilit încă o dată", a conchis fostul manechin.
  • nico, joi, 29.09.2011 02:25
    brigite si ilie nastase

    eu va doresc casa de piatra ,sanatate,fericire ,tot binele din lume si bine inteles : o invitatie la nunta Brigitte ;-)

  • maria, miercuri, 28.09.2011 09:47
    ......mare pacat!!!!

    Mare pacat sa te alaturi de o asa creatura,nu ai avut niciodata o femeie mai vulgara langa tine,Nasti!pacat ,mare pacat,puteai sa ai o relatie,dar sa ti poarte numele,este prea mult!

  • onutta21, marţi, 27.09.2011 20:51
    ....

    de acord cu nadia.slab articol

  • beautybrandsromania, marţi, 27.09.2011 14:30
    chiar neinteresant

    de acord cu nadia

  • julia, marţi, 27.09.2011 10:20
    draga Nasti

    Stau si ma gandesc daca nu cumva am imbatranit eu si nu mai sunt in ton cu vremurile sau tu ai patit ceva si ai devenit amnezic.Erai un simbol pt romani, un exemplu de urmat , un gentelmen si un don juan finut si educat. Asta pana ai intalnit-o pe domnisoara al carui nume nu vreau sa-l pronunt pt. ca este similar cu vulgaritatea , incultura si siliconul. Te-ai schimbat la 360 grade si acum ma feresc sa-i spun copilului meu ca acel as erai tu, ca cel care era un exemplu de urmat s-a ramolit si a decazut in asemenea hal. Alaturi de domnisoara ai devenit vulgar, ai adoptat un stil de viata gresit si nu te mai recunosc. TREZESTE_TE!!!!!!!!!!!!

  • nadya_dark, marţi, 27.09.2011 09:27
    Nu ma intereseaza

    Numarul femeilor care au trecut prin patul lui Ilie Nastase.Slab articol.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro