Hollywood: 5 vedete care au pierdut sarcini. Descoperă-le poveştile!

Beyonce
Cântăreaţa în vârstă de 31 de ani a discutat pentru prima oară despre sarcina pe care a pierdut-o cu câţiva ani înainte să vină pe lume micuţa Blue Ivy, în ianuarie 2012.

Soţia rapperul Jay-Z povesteşte despre momentele grele prin care a trecut în urma unui avort spontan în cadrul unui documentar produs de HBO, "Life Is But a Dream". "Acum aproximativ doi ani, am rămas însărcinată pentru prima oară. Şi i-am auzit inima bătând, cea mai frumoasă muzică pe care am ascultat-o în viaţa mea. I-am ales şi nume. Mi-am imaginat cum va arăta copilul meu", a declarat cântăreaţa, adăugând că se simţea foarte pregătită să devină mamă. Din păcate, sarcina nu a evoluat normal. "Am zburat înapoi la New York pentru control - şi nici urmă de bătăi de inimă. Fix în săptămâna dinainte să merg la doctor, totul era în regulă, dar apoi inima a încetat să îi mai bată," îşi aminteşte vedeta. Beyonce spune că muzica e cea care a ajutat-o să treacă peste tragedie. "Am intrat în studio şi am scris cel mai trist cântec pe care l-am scris în viaţa mea. A fost chiar primul cântec pe care l-am scris pentru album. A fost cea mai bună formă de terapie pentru mine, pentru că acesta a fost cel mai trist lucru prin care am trecut vreodată."
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro