Hollywood: 5 motive pentru care Demi Moore se desparte de Ashton Kutcher
Infidelitate!
Puţine sunt căsniciile care reuşesc să depăşească o astfel încercare şi, se pare, Demi şi Ashton nu fac parte din această categorie. Potrivit presei americane, Ashton Kutcher ar fi înşelat-o pe Demi Moore cu starleta Sara Leal, în vârstă de 23 de ani, înt-un hotel, la sfârşitul lunii septembrie, chiar în ziua în care cuplul ar fi împlinit 6 ani de căsnicie.
Deşi nu a fost singurul zvon legat de infidelităţile actorului, povestea cu Sara Leal a fost imposibil de negat de către Kutcher şi asta pentru că au existat fotografii incriminatorii. După ce a aflat de relaţia extraconjugală, Demi a făcut eforturi să treacă peste moment şi să rămână împreună, susţin apropiaţii. Actriţa a mers împreună cu Ashton Kutcher la un centru aparţinând cultului Kabbalah specializat în consiliere maritală, însă nu a funcţionat. Demi a mers vineri la un avocat, care urmează să întocmească actele pentru divorţ şi să stabilească detaliile pentru împărţirea bunurilor celor doi.