Hollywood: 5 femei celebre care au luptat împotriva cancerului. Cine a câştigat?
Sharon Osbourne
De frica unei noi lupte împotriva cancerului, soţia rockerului britanic Ozzy Osbourne a ales să facă o mastectomie dublă (extirparea ambilor sâni pe cale chirurgicală). Decizia vedetei în vârstă de 60 de ani a venit după ce a aflat că organismul ei prezintă o genă care creşte considerabil riscul de apariţie a cancerului mamar.
"Am avut cancer în trecut şi nu am vrut să trăiesc încă o dată sub o astfel de presiune: am decis să elimin tot", a declarat Sharon Osbourne pentru revista Hello!, făcând referire la diagnosticul de cancer la colon din anul 2002.
"Pentru mine, nu a fost o decizie mare. Am luat-o imediat, fără să mă gândesc prea mult. Nu am vrut să îmi trăiesc restul vieţii cu această umbră plutind deasupra mea. Vreau să trăiesc încă multă vreme şi să fiu o bunică bună pentru Pearl. Nici măcar nu m-am gândit la sânii mei într-un mod nostalgic. Am vrut doar să pot să îmi trăiesc viaţa fără să îmi fie frică tot timpul", a explicat vedeta decizia de a face mastectomie.
În acest an, Sharon Osbourne a devenit bunică după ce fiul ei Jack şi soţia acestuia, Lisa Stelly, au adus pe lume o fetiţă, Pearl. Jack, în vârstă de 26 de ani, a fost diagnosticat în prima parte a acestui an cu scleroză în plăci.