Modelul german a făcut impresie în rochia aurie care îi venea perfect
Heidi le-a dat câteva sfaturi competitorilor din noul sezon, în emisiunea "Good Morning America": "Fiţi sinceri cu voi în ceea ce creaţi şi nu încercaţi să fiţi altcineva. Trebuie să fiţi sinceri cu creativitatea voastră şi să mergeţi înainte", a spus ea. "Am văzut tot, aşa că arătaţi-ne ceva nou şi diferit", le-a mai recomandat ea concurenţilor din noul sezon care va debuta pe 17 august pe postul Lifetime.


Celebră pentru aparițiile în revista Sports Illustrated și pentru casa Victoria's Secret, Heidi Klum este în prezent gazda concursurilor televizate "Project Runway", "Next Topmodel Germany" și "America's Got Talent".

În afara carierei din lumea modei, Heidi Klum, care a divorţat în 2014 de cântăreţul Seal, a devenit celebră şi pentru participarea la reality show-ul "Project Runaway", în urma căruia a obţinut în perioada mai 2011 - mai 2012 venituri de 20 de milioane de dolari.
Ea s-a situat vreme de mai mulţi ani în primele cinci locuri din topul Forbes al celor mai bine plătite manechine din lume. În 2012, editorii revistei nu au mai luat-o în considerare în realizarea topului, pentru că au fost de părere că Heidi Klum a devenit "mai mult o femeie de afaceri şi o celebritate multimedia decât un model", notează Mediafax.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro