Sfârșitul


După întoarcerea din Bosnia, Diana a plecat într-o croazieră cu prietena ei, Rosa Monckton, fostul manager al Tiffany & Co. Aceasteia nu-i plăcea ideea ca Diana să călătorească cu Al Fayed și a sfătuit-o să stea departe de familia lui. Lady Di i-a spus prietenei sale că relația cu Hasnat s-a terminat, iar Dodi urma să-i dăruiască un inel, dar cu toate astea au vorbit mai mult despre Hasnat, iar Monckton a fost convinsă în ziua aceea că relația cu Dodi era urzită ca să-l facă gelos pe Hasnat, scrie jurnalista.

Prietenii Dianei cred că ea a pus punct relației din cauza frustrării, pentru că el nu dorea să se căsătorească și nici măcar să declare public legătura lor. "Hasnat era un bărbat discret, decent, dintr-o familie conservatoare, tradițională, din Pakistan și ura să fie în centrul atenției pentru tot restul vieții", explică Jemima Khan, soția vărului lui Hasnat.În orice caz, în anturajul prințesei persistă și acum senzația că ea nu renunțase la Hasnat. "Cea mai mare grijă a mea era că viața mea se ducea naibii din cauză că ea era cine era. Știam că nu voi mai fi în stare să duc o viață normală, iar dacă am fi avut copii n-aș fi putut să-i duc nicăieri sau să fac lucruri normale cu ei", a povestit medicul. 

La câteva zile după ultima lor întâlnire, Diana pleacă la Paris ca să se întâlnească cu Dodi. Găsise, în sfârșit, pe cineva care avea timp pentru ea. Sau, mai degrabă, găsise pe cineva de care să se folosească pentru a-i forța mâna lui Hasnad, scrie Vanity Fair.
Chiar și după ce s-au despărțit, Diana ținea legătura cu familia lui și dădea impresia că încă mai sunt împreună. În 2008, prietenele ei cele mai bune, Lady Annabel Goldsmith și Rosa Monckton, au declarat public că e improbabil ca ea să fi avut o relație serioasă cu Dodi Al Fayed, fiindcă îl iubea pe Hasnat. Monckton s-a simțit nevoită să dezvăluie și un amănunt intim pentru a dovedi că prințesa nu era gravidă: cu doar o săptămână înainte de sejurul la Paris cu Dodi, Diana fusese cu Monckton în croazieră pe Mediterana și avut ciclu menstrual.

   De aici, lumea știe ce a urmat: ultimele imagini cu ea la hotelul Ritz, apoi urmărirea nebunească, noaptea, încheiată brutal de un stâlp din tunelul Alma. Hasnat Khan a încercat să dea de ea la telefon în noaptea aceea, dar ea își schimbase numărul.  
Hasnat a fost la înmormântare. A purtat ochelari de soare și a vorbit puțin cu ceilalți invitați. Discret, retras, calm - așa cum a fost mereu. Trăiește în continuare în Anglia și își face meseria. Repară inimi. Dar nu reușește mereu - în dragoste, le face țăndări: după relația cu Diana a mai avut două relații. Una s-a încheiat cu un mariaj, încheiat însă rapid.  
  "Cred că dacă Diana trăia azi, am fi rămas prieteni foarte buni, orice ar fi spus și cu oricine ar fi fost ea", a spus Hasnat în ancheta Poliției. "Este o mare pierdere când cineva foarte apropiat moare. Nu știu cum a fost Diana în alte relații, dar pe mine m-a protejat foarte mult, nu doar de presă, ci și de multe altele. Poate că a făcut-o pentru că ea credea că avem un viitor împreună", a mai spus el. Iar Hasnat o protejează și el de atunci, refuzând să mai vorbească public despre ea, scrie Vanity Fair. Cine știe ce a fost în sufletul acestui bărbat care a dorit să se agațe de viața lui simplă, de meseria care îl pasiona, de tabieturile lui de burlac, în timp ce Diana, cea mai celebră femeie din acea perioadă, încerca să-l acapareze cu disperare pentru că el era unicul ei refugiu. Singurul bărbat care n-ar fi trădat-o niciodată...  Foto: AFP/Mediafax, Vanity Fair 
  • mihaela visinescu, miercuri, 02.09.2015 17:44
    lady diana

    interesant articolul despre viata privata , o parte din viata privata a printesei DI dar arata inca odata inconsecventa, instabilitatea psihica , emotionala a printesei, firea ei depresiva, greu acceptata de casa regala, firea ei rebela, nonconformista ,inadaptabilitatea ei la regulamentul strict al monarhiilor in general.....erea si ea un OM si ar fi vrut sa traiasca normal, numai ca DESTINUL ,STEAUA ei a hotarat altceva pt. ea. cred ca anturajul ei cu familia magnatului al fayed a fost nefasta, nefericita , nu cred ca s-ar fi casatorit cu el, astea pot fi si speculatiile batranului al fayed ca si cele doua statui in harrold, o reprezentare fara rost.....cred ca pt. casa regala britanica a fost prea greu de dus si acceptat viata mondena a mamei celor doua vlastare de sange albastru , mostenitorii tronului......asta este....pacat de tineretea lor ....

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro