11
Hailey Bieber spune că pilulele anticoncepționale au contribuit la atacul cerebral pe care l-a suferit
Divertisment · Vedete / 29.04.2022

Hailey Baldwin Bieber, soția lui Justin Bieber, a vorbit într-un video postat pe YouTube despre problemele medicale grave prin care a trecut recent.

Modelul în vârstă de 25 de ani a vorbit despre accidentul vascular cerebral pentru care a fost internată de urgență la începutul lunii martie, spunând că medicii au aflat de ce s-a confruntat cu o astfel de problemă medicală.

„Una dintre concluzii a fost aceea că începusem recent să folosesc pilule contraceptive, pe care nu ar fi trebuit să le folosesc niciodată pentru că sunt o persoană care suferă de migrene”, a declarat Hailey. „Iar eu nu am vorbit cu medicii despre asta”, a adăugat ea.



Tânăra i-a avertizat pe fanii săi să invețe din greșeala ei. „Prin urmare, doamnelor, dacă suferiți de migrene severe și plănuiți să luați pilule contraceptive, vorbiți înainte cu medicul, pentru că unul dintre posibilele efecte secundare ale contraceptivelor este atacul cerebral”, a spus Hailey.

Potrivit unei cercetări realizate de medicii neurologi Sarkis Morales-Vidal și Jose Biller, contraceptivele hormonale sunt considerate un factor de risc pentru accidentul vascular cerebral, deși riscurile sunt mici.



„În cazul femeilor care au și alți factori de risc pentru accidentul vascular, riscul pare mai mare și, în cele mai multe cazuri, folosirea pilulelor contraceptive ar trebui descurajată”, au scris cei doi medici în jurnalul medical Medlink Neurology, potrivit People. Printre alți factori de risc pentru accidentul vascular cerebral se numără tensiunea arterială mare, fumatul și migrenele, în special cele severe asociate cu tulburări de vedere și sensibilitate la lumină.

Luna trecută, Hailey Baldwin Bieber a fost internată de urgență în spitalul din Palm Springs, California. Ea a dezvăluit ulterior printr-o declarație că a fost internată în urma unor simptome asemănătoare atacului cerebral, cauzate de un cheag de sânge la nivelul creierului.

Modelul a adăugat în video-ul postat pe YouTube că au existat și alți factori care au contribuit la apariția urgenței medicale cu care s-a confruntat. Printre aceștia se numără și faptul că a fost diagnosticată cu COVID-19.


După externarea din spital, Hailey a făcut o serie de investigații medicale într-o clinică din California și a fost diagnosticată cu un defect congenital cardiac numit foramen ovale patent (FOP), care este un mic orificiu în peretele care desparte cele două atrii ale inimii. 

Ea a fost diagnosticată cu FOP de gradul 5, cel mai mare posibil. Orificiul măsura între 12 și 13 milimetri, fiind o cauză majoră de apariție a accidentului vascular cerebral.

Hailey a dezvăluit că s-a simțit „recunoscătoare” că a aflat ce a provocat atacul cerebral. În mod obișnuit, cheagurile de sânge sunt „filtrate” de inimă și absorbite. Din cauza afecțiunii FOP, cheagul de sânge a trecut de inimă și a ajuns la creier.

 
Modelul a trecut printr-o procedură medicală de închidere a orificiului de la nivelul inimii. Un obiect de forma unui nasture de mici dimensiuni a fost introdus prin vena femurala și fixat de medicii cardiologi în orificiul de la nivelul inimii.

Hailey a spus că intervenția a decurs bine și în prezent se recuperează. Ea va urma un tratament cu anticoagulante și a dezvăluit că nu mai prezintă niciun simptom. La finalul filmării ea le-a mulțumit medicilor care au ajutat-o să treacă prin tot acest proces.

Foto: Hepta

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro