13
Gwyneth Paltrow a fost devastată la vârsta de 30 de ani, când și-a pierdut tatăl: „Simțeam că mă rup în două”
Gwyneth Paltrow a vorbit într-un podcast despre suferința prin care a trecut după moartea tatălui său, Bruce. Actrița în vârstă de 49 de ani a dezvăluit că se trezea în miezul nopții și credea că suferă un atac de cord, în perioada după ce și-a pierdut tatăl.
Fondatoarea Goop, care a fost invitată în podcastul Wylde Moon, a dezvăluit că durerea era aproape „fizică” și că simțea că se „rupe în două”.
Tatăl său, Bruce, a murit în anul 2002, la vârsta de 58 de ani, după ce a fost diagnosticat cu cancer la gât. Gwyneth avea 30 de ani când și-a pierdut tatăl.
„Tatăl meu a pierdut lupta cu cancerul când aveam 30 de ani. El avea doar 58 de ani. Devine atât de abstract pe măsură ce trec anii. Ești atât de departe de ultima convorbire la telefon, de ultima masă luată împreună, de ultima îmbrățișare. Relația cu ei pare din alt tărâm”, a mărturisit actrița.
„Imediat după ce s-a întâmplat, nu am anticipat niciodată că aș putea avea un astfel de sentiment. Nu se afla în gama mea de emoții. Era o durere atât de fizică încât simțeam că mă rup în două”, a declarat Paltrow.
„După înmormântare locuiam în Londra și m-am trezit într-o noapte și am crezut că am un atac de cord. Singurul motiv pentru care nu am sunat la salvare a fost acela că nu știam că în Anglia numărul este 999!”, a dezvăluit vedeta.
„Credeam că mor. A fost foarte, foarte dificil. Nu știu cum am reușit să trecem prin asta. Este trist că el nu face parte din viața mea acum”, a adăugat ea.
Gwyneth a explicat apoi că Goop, compania sa de wellness, a fost creată câțiva ani mai târziu, pentru că a devenit tot mai interesată de abordarea holistică asupra sănătății, după boala tatălui său.
„Am început Goop după ce el a murit. Când a fost diagnosticat, am început să caut informații despre toxinele din mediu și modul în care mâncarea ne afectează sănătatea. Este ceea ce m-a adus pe acest drum”, a mărturisit actrița.
În timpul discuției cu gazda podcastului - prezentatoarea TV Holly Willoughby - Gwyneth a vorbit și despre ascensiunea sa în carieră. Ea a declarat că s-a ascuns timp de trei săptămâni în casa părinților săi după ce a câștigat premiul Oscar pentru rolul din „Shakespeare in Love”, în anul 1999.
„Sistemul meu nervos a avut dificultăți în a se recupera. Eram analizată intens și era atât de multă interacțiune socială în jurul acestor premii. Eram ca un copil, aveam doar 26 de ani și totul era intens. Am fost pusă pe un piedestal și după aceea am simțit că mă prăbușesc. Așa că m-am dus acasă și am încercat să-mi amintesc cine sunt. Poate fi dificil pentru că începi să crezi toate acele aiureli pe care oamenii le spun despre tine și mai ales dacă crezi că ești special sau cel mai bun”, a dezvăluit actrița.
Ea a câștigat în anul 1999 Premiul Oscar pentru Cea mai bună actriță în rol principal pentru rolul Viola din filmul „Shakespeare in Love”.
Foto: Hepta; Instagram/Gwyneth Paltrow
Foto: Hepta; Instagram/Gwyneth Paltrow