Prin fiecare piesa pe care o scrie si o monteaza, ne vorbeste deschis despre realitatea imediata, incercarile tinerilor de a se adapta rigorilor impuse de societatea contemporana si conflictele inerente care decurg de aici. Spectacolul "Stop the Tempo!", expresie a derutei si revoltei generatiei tinere fata de haosul din Romania, a facut inconjurul Europei si s-a bucurat pretutindeni de aprecierea criticilor si a publicului, care s-a identificat cu personajele, indiferent de mediul cultural din care provine. Are numeroase proiecte in desfasurare, anul viitor fiind programata in Franta premiera piesei "mady-baby.edu", scrisa si regizata de ea. Gianina Carbunariu este o tanara regizoare care, cu siguranta, mai are inca foarte multe de spus...

- Felicitari pentru succesul de care se bucura spectacolul "Stop the Tempo"! Ce anume te-a inspirat in scrierea acestei piese?
Ideea a pornit de la o incercare a noastra de a spune lucrurilor pe nume, la modul cel mai direct. Simteam ca in generatia noastra lipseste atitudinea directa, propriu-zisa, in sensul ca toata lumea se plange si este nemultumita, dar nimeni nu face nimic. Am vrut sa realizam un proiect care sa vorbeasca despre tineri, dintr-o perspectiva generala. In piesa este vorba despre trei tineri care duc o viata "ok" la suprafata, adica au bani si serviciu (valorile esentiale ale societatii capitalist-salbatice: sa ai bani, sa fii "cool", sa fii "trendy"...), dar la un moment dat, isi dau seama ca se intampla ceva, nu mai merge si atunci se opresc sa reflecteze... Presiunea exercitata de societate este foarte puternica.

- In ce sens crezi ca se simt presati tinerii?
Dupa ce termina facultatea, isi dau seama ca nu pot rezista decat daca fac rost de bani si daca au un standard de viata, care le este impus de societate.

- Si ce solutie gasesc eroii tai?
Opresc electricitatea in cluburi, supermarket-uri... este un fel de sabotaj. Ei nu sunt teroristi, ci doar niste oameni care incearca sa puna niste intrebari foarte importante. Ceea ce reusesc ei este sa "traga de maneta", acest lucru este cel mai important. Ce se va intampla ulterior, ramane de vazut.

- Cum a fost primita piesa in cadrul spectacolelor lectura desfasurate la Berlin si Dublin?
La Berlin a fost un spectacol lectura, iar la Dublin piesa a fost chiar montata - nu de mine, ci de altcineva. Eu nu am fost, insa am auzit ca totul a decurs bine. Am fost numai in Franta, cu teatrul "Studio", si aici piesa s-a bucurat de o primire foarte buna. Am avut doua intalniri cu publicul. Una dintre acestea, care a avut loc dupa un spectacol, a fost mediata de Beatrice Picon-Vallin, critic de teatru si de Marie-Jose Mondzain, filozof al culturii. S-a discutat despre schimbarile sociale si teatrul unei generatii - acestea fiind de fapt si temele spectacolului. Ulterior, am avut o intalnire cu niste tineri si ambele intrevederi au decurs foarte bine.

- Comparativ, ai spune ca tinerii francezi se confrunta cu acelasi gen de probleme ca si cei din Romania?
Sincer, da. Dincolo de problemele locale ale fiecarei tari, situatia este aceeasi. Am vorbit cu multi oameni acolo, tineri si mai putin tineri, care au fost la spectacol, si m-a surprins cat de mult se regaseau in asta. Sunt aceleasi probleme, pentru ca piesa vorbeste de fapt despre niste tineri care incearca sa se descurce in viata - si asta se intampla in orice societate. Conflictul intre generatii se identifica peste tot. Traim intr-o societate a spectacolului, in care imaginea conteaza cel mai mult... Spectacolul a fost apreciat si in Polonia - am participat la doua festivaluri acolo. La cel de al doilea nu am putut sa fiu prezenta pentru ca eram in Franta, dar am inteles ca reactiile au fost foarte bune. Asta, in conditiile in care oamenii nu au avut traducere si li s-a dat un sinopsis - dar se identificau cu personajele.

- Crezi ca teatrele din Romania sunt reticente in ceea ce priveste montarea acestui gen de piese?
Nu cred ca este vorba neaparat de vreo retinere in acest sens dar, pentru a monta un asemenea text, ai nevoie de oameni care sa aiba antrenamentul necesar pentru a juca astfel de roluri si o motivatie reala: aceea de a interpreta personaje care ii reprezinta, care fac parte dintr-o lume pe care ei o cunosc foarte bine.

- Care sunt criteriile de care tii cont in montarea unei piese?
Sa vorbeasca despre realitatile in care traim si sa aiba teatralitate. Acest aspect este foarte important. Pe mine nu ma intereseaza ca un text de-al meu sa fie publicat, ci sa fie jucat.

- Care este piesa pe care ti-ai dori sa o montezi?
Urmatoarea! Sper sa fie chiar una scrisa de mine... Am inceput sa scriu ceva, dar deocamdata nu vreau sa vorbesc despre asta.

- Ai fost bursier la Royal Court Theatre. In ce fel te-a influentat aceasta experienta?
Consider ca m-a influentat foarte mult, pentru ca este o scoala care isi are propriile sale reguli, pe care tu decizi daca sa le urmezi sau nu. Este vorba despre felul de a scrie teatru, este un teatru social, contemporan. Uite, piesele "Terorism" (pe care l-am montat la Teatrul Mic) si "mady-baby.edu", au fost scrise in rezidenta la ei. Toate piesele scrise acolo au ceva in comun, pentru ca esti invatat reguli de baza ale scriiturii si iti sunt activate niste lucruri pe care tu le ai in tine, dar ei le scot la iveala si investesc foarte mult in oamenii pe care-i cheama in rezidenta, din punct de vedere al pregatirii. De pilda, am avut ocazia de a lucra cu Martin Krimp, un mare dramaturg al lor. Un alt aspect este ca am interactionat cu oameni de pretutindeni. Eram 16 persoane, cu varsta situata intre 24 si 35 de ani si provenind de pe tot globul: Brazilia, Portugalia, Suedia, Kenya si asa mai departe... Intalnirea cu altii, discutiile, berile baute impreuna constituiau interactiuni foarte importante. Dincolo de traditiile specifice si de mediul cultural din care proveneam fiecare, se simtea un spirit comun al generatiei din care faceam parte. Conflicte pe care eu le resimteam in Romania, le regaseam si in India, spre exemplu.

- Ai participat la numeroase festivaluri de teatru, atat in tara cat si in strainatate. Ce amprenta si-au pus acestea asupra personalitatii tale artistice?
Si acesta este un lucru foarte important - intalnesti un alt public si, firesc, iti pui intrebarea: cat inteleg acesti oameni, ce inteleg, din ce perspectiva privesc ei ceea ce ai facut? Primul festival din strainatate la care am fost a avut loc in Germania, acum doi ani - fosta Bienala de la Bonn, actuala Bienala de la Wiesbaden. Am participat cu "Stop the Tempo" si reactiile publicului au fost favorabile. Erau invitati oameni din foarte multe tari (chiar daca majoritatea publicului provenea din Germania), si in felul acesta am vazut cum este perceputa piesa din diverse perspective. Pe durata festivalului am participat si la o rezidenta, timp de zece zile, unde am avut colegi din toata Europa si a fost foarte interesant sa discutam. Cronicile care au aparut erau foarte pertinente, drept pentru care textul a fost preluat de doua teatre, urmand sa fie jucat in februarie si in martie.

- Cum crezi ca va fi primita de publicul din Franta piesa "mady-baby.edu"? De unde ideea acestui titlu?
Nu stiu cum va fi primita... Titlul piesei a fost inspirat de un site cu acest nume, care trateaza pornografia. Bine, textul nu trateaza aceasta problema. Este vorba despre trei tineri emigranti in Irlanda, care incearca sa se adapteze in societatea de acolo. Sunt de varste apropiate, dar fiecare provine din medii diferite: unul este student, unul practica proxenetismul - la nivel rudimentar, in sensul ca are o singura fata, care este cea de a treia persoana. Ei se intalnesc acolo si pun bazele unei afaceri pe Internet, incercand sa supravietuiasca. In piesa este vorba despre relatiile care se stabilesc intre ei, un conflict care este foarte pronuntat in Romania, intre intelectuali si ceilalti oameni. Studentul vine dintr-o alta lume...

- Care este mesajul pe care vrei sa-l transmiti in aceasta piesa?
Ideea este ca oamenii pleaca din tara - si au tot dreptul sa o faca. Am colegi care au plecat demult. Eu am ales sa raman, dar ii inteleg, asa cum ma inteleg si pe mine, care am ramas in Romania. Adevarul este ca in Romania e foarte dificil, termini facultatea si nu-ti gasesti serviciu. Ce-ti ramane de facut: reclame, telenovele...

- Tu de ce ai ales sa ramai in tara?
Nu stiu, de fapt in fiecare zi imi pun problema aceasta si in fiecare zi gasesc un raspuns: pentru ca vreau sa fac spectacolul acesta aici, sa vorbesc despre realitatea de aici, pentru ca am o echipa si pentru ca in acest moment, poti realiza ceva in Romania.

- Intr-o situatie ideala, cu ce actori ti-ai dori sa lucrezi? De ce?
Mi-as dori sa lucrez cu actorii alaturi de care lucrez si acum, dar fara ca ei sa fie nevoiti sa faca reclame si telenovele, iar eu sa-mi programez repetitiile in functie de aceste proiecte ale lor. Ii inteleg, pentru ca trebuie sa traiasca. Asadar, mi-as dori exact aceiasi actori si acelasi ritm de lucru, dar in conditii mai umane.

- Care dintre regizorii pe care i-ai cunoscut consideri ca te-a influentat cel mai mult? De ce?
Nu prea am lucrat cu regizori. Dintre oamenii care m-au influentat cel mai mult, l-as mentiona pe profesorul meu, Valeriu Moisescu. Dincolo de faptul ca este un mare regizor, e un mare profesor. Primul lucru pe care ni l-a spus cand ne-am intalnit in anul intai a fost acela ca el nu are nimic sa ne invete, pentru ca noi trebuie sa facem teatrul viitorului - nici macar al prezentului, ci al viitorului. De asemenea, m-a influentat foarte mult si asistentul sau, Nicolae Mandea.

- Cum consideri ca te-ai schimbat, de la piesa "Zidul", pe care ai scris-o in liceu si pana astazi?
Nu cred ca m-am schimbat prea mult. Daca stau si ma gandesc, momentul acela a fost foarte important pentru ca era vorba despre un spectacol naiv, pe care l-am facut prin clasa a XI-a si pe care l-am lucrat impreuna cu alti colegi. A fost o munca de echipa, cu totii credeam in ceea ce faceam acolo si, privind retrospectiv, imi dau seama ca si in acea piesa existau semne care prevesteau evolutia mea ulterioara.

- Care este acel "ceva" care te inspira in scrierea unei piese de teatru?
Anumite conflicte pe care le identific in jurul meu. Este esential pentru mine sa sesizez un conflict - nu o realitate, ci o realitate in conflict, pentru ca noi traim intr-o lume conflictuala. De pilda, urca-te intr-un autobuz si vei simti imediat tensiunea...

- Cum ai aborda, din punct de vedere regizoral, un text clasic?
Probabil ca l-as rescrie, in sensul propriu al cuvantului.

- Dar in cazul acesta, ar mai fi un text clasic?
Nu stiu daca ar mai fi, dar nu prea ma intereseaza aspectul acesta. Ma intereseaza ca textul sa-mi "spuna" mie ceva. Insa in momentul de fata, nu ma gandesc sa montez un text clasic.

- Care este cea mai mare implinire pe care ti-a adus-o teatrul pana in prezent?
Sansa de a lupta pentru libertate, pentru ca in fiecare spectacol te straduiesti sa spui lucrurilor pe nume.

- Care consideri ca este cea mai importanta si, in acelasi timp, dificila provocare pentru un regizor?
Orice spectacol trebuie sa fie o provocare. Cred ca cel mai important este sa te reinventezi in fiecare zi. Dorinta mea este ca nici unul dintre spectacolele mele sa nu semene cu precedentul, sa nu existe nici o reteta si sa-mi pun tot timpul probleme complexe. As mai spune ca cea mai dificila provocare pentru mine este Romania si sistemul teatral romanesc.

- Ai terminat facultatea de Teatru, cu specializarea Regie teatru. Care a fost cea mai importanta lectie pe care ti-ai insusit-o in decursul anilor de studiu?
Ceea ce-ti spuneam mai devreme, referitor la "teatrul viitorului". Am invatat si am muncit mult in facultate, aveam proiecte numeroase si provocatoare, straduindu-ne sa evidentiem problemele din societatea actuala.

- Cum colaborezi cu actorii, in general?
Avem o relatie de prietenie, de dependenta, conflictuala... se poate spune ca este o relatie foarte interesanta.

- Ce le spui inainte de o premiera?
"Ne vedem dupa!"

- Cum iti place sa-ti petreci timpul liber?
Ma intalnesc cu prietenii si, pentru ca acum sunt in concediu, voi pleca intr-o excursie in Bulgaria.

- Care a fost ultima carte citita?
"Filosofie intr-un timp al terorii", de Giovanna Borradori, cu interviuri ale lui Habermas si Derrida si mi-a placut foarte mult. Este o carte scrisa imediat dupa atentatele din 11 septembrie si constituie o analiza foarte pertinenta, o lucrarare care "vede" foarte bine conflictele din societate si incearca sa puna bazele unei noi filosofii intr-o perioada atat de tulbure, cand nu mai intelegem ce ni se intampla.