Gata depresia! Gluma de 1 aprilie pentru care Justin Bieber a fost „urecheat“ pe internet: „E dezgustător și lipsit de respect“

Vedete / 02.04.2019

Cântărețul pare să fi trecut peste nefericirea de după nuntă care pusese stăpânire pe el. Starul a făcut o glumă de 1 aprilie, dar în loc de reacții amuzante, s-a trezit luat la rost.

Multă lume n-a văzut nimic amuzant în păcăleala de 1 aprilie pe care a făcut-o Justin Bieber. Starul în vârstă de 25 de ani a postat luni pe Instagram o imagine în care se vedea rezultatul unei ecografii, dând de înțeles că soția lui, Hailey Baldwin, este însărcinată. Fotografia și alte câteva capturi au provocat o frenezie printre utilizatorii rețelei de socializare, mulți felicitându-i, alții întrebându-se pe bună dreptate dacă e o glumă de 1 aprilie.

Dintre celebritățile care au văzut vestea, Ellen DeGeneres s-a arătat sceptică: "@JustinBieber, dacă e o glumă de 1 aprilie și vrei să mă păcălești, te ajut eu". Kris Jenner a fost cât pe ce să-l creadă: "Uh, am avut emoții... aproape am plâns apoi am realizat ce zi e."


"M-ai făcut!! Stai, doar nu vorbești serios, o să fii tată", a scris actorul Brent Rivera.  

După postarea inițială, Hailey Baldwin a reacționat cu un comentariu sarcastic: "Foarte amuzant", a scris ea. Dar Bieber a continuat să se țină de glume, postând și o imagine în care soția lui stătea pe un pat de spital, înconjurată de un medic și o asistentă care îi atingea abdomenul cu palma.

Bieber i-a lămurit apoi, postând o altă ecografie în care se poate vedea un... câine. "Stați, OMG, e 1 aprilie, păcălicilor", a scris el. Unii s-au amuzat, dar alții n-au prea gustat gluma și i-au lăsat câteva comentarii arțăgoase.


"Ca femeie care nu poate avea copii găsesc asta dezgustător și lipsit de respect", a scris cineva. "Tocmai ai dovedit cât de imatur ai rămas. N-ar fi Karma dacă n-ai putea să ai copii? Sper ca măcar să ai decența să-ți ceri scuze pentru un act dezgustător de o asemenea nepăsare! Dacă nu, să-ți fie rușine ție și mamei tale pentru că nu te-a învățat ce trebuie!", l-a "urecheat" fără menajamente utilizatoarea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro