Gabriela Cristea slăbeşte mâncând de cinci ori pe zi
Divertisment · Vedete / 29.01.2013

Fosta prezentatoare TV Gabriela Cristea a vorbit, luni seară, în cadrul emisiunii WOWbiz, de la Kanal D, despre regimul pe care l-a urmat, în urma căruia a slăbit 10 kilograme.

Gabriela Cristea a afirmat că a urmat timp de şapte luni o alimentaţie deloc strictă, recomandată de un nutriţionist.

„Mănânc de cinci ori pe zi, ăsta e şi secretul, am trei mese principale şi două gustări. Mănânc absolut orice fel de carne, nutriţionistul nu mi-a interzis să mănânc grăsimi, însă eu am renunţat la ele şi mă simt bine. Am renunţat şi la ulei, salata mi-o dreg cu iaurt. Cam de 3 ori pe lună  mănânc prăjiturile care-mi plac“, a spus Gabriela Cristea.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro