Cât de des mergi la sala de fitness sau aerobic?
De 3-4 ori pe săptămână, acum fiind în perioada în care îmi ajut corpul să se menţină. Iarna merg mai rar, iar primăvara ajung să frecventez zilnic sala de sport.
De ceva vreme am descoperit Xbody, o alternativă a orelor de antrenament în sală. Sunt abia la început, însă trebuie să recunosc că rezultatele nu întârzie să apară. Mi se pare o alegere bună pentru toţi aceia pentru care timpul dedicat propriei persoane a devenit tot mai limitat şi care reuşesc să găsească o breşă de 20 de minute în programul aglomerat!
Care sunt activităţile tale fizice preferate?
Iubesc să dansez, să joc tenis de câmp, să înot, să mă plimb seara în parc... Care este cel mai nonconformist truc de înfrumuseţare pe care îl foloseşti?
De trei ori pe lună dorm cu părul îmbibat într-un amestec de uleiuri de măsline, argan şi ricin.
Ce „regulă de aur“ ai în ceea ce priveşte îngrijirea tenului?
Demachierea şi hidratarea seara şi dimineaţa, fără excepţii!
Cum îţi menţii părul sănătos şi strălucitor?
Folosesc produse profesionale în permanenţă, încerc pe cât posibil să las părul să respire, îl aranajez doar atunci când am emisiuni sau evenimente şi, din când în când, mai apelez la vechi trucuri învăţate de la mama, tratamente tradiţionale cu gălbenuş de ou, ulei de măsline, de ricin, de argan şi câteva picături de lămâie.
Ce remedii cosmetice şi măşti pentru păr sau ten făcute în casă foloseşti?
Pentru păr, cele enumerate mai sus, iar pentru ten aplic frecvent măşti de hidratare pe bază de miere de albine, ulei de măsline, banană, smântână grasă.
Folosesc de asemenea cremă hidratantă bogată în vitamine, făcută în farmacie, sub atenta supraveghere a mamei mele. Când am ochii obosiţi, felii de castravete..
toate fetele tinere si frumoase pe care le rugati sa ne ofere sfaturi in articolele din ultimul timp au un singur si infailibil Truc : TINERETEA ! Ca sa citesc cu placere si atentie un astfel de articol, ar trebui sa imi prezinte sfaturile si trucurile lunor femei de peste 40, 50 de ani care sa arate intr-adevar bine pentru varsta lor ! Sfaturile date de tinere foarte frumoase de altfel dar aflate in floarea vietii :D nu stiu daca motiveaza cititoarele trecute de prima tinerete.