Frumuseţe de vedetă. Ana Baniciu foloseşte ulei de argan şi lămâie pentru păr

Vedete / 25.10.2014

Vedetele au mare grijă de aspectul lor fizic, însă multe ţin secret trucurile pe care le urmează pentru a arăta atât de bine.

Actriţa şi cântăreaţa Ana Baniciu, fiica celebrului Mircea Baniciu, ne-a dezvăluit secretele sale de înfrumuseţare, dar şi regulile stilului său de viaţă sănătos, care o ajută să arate impecabil.

Cum reuşeşti să te menţii în formă?

De aproape doi ani, mă mândresc cu faptul că fac mult sport! Ajung aproape în fiecare zi la sală şi, în plus, sunt atentă la alimentaţie. Încerc să mănânc sănătos şi echilibrat.

Ai ţinut vreodată o dietă? Ce a dat rezultate în cazul tău?


Am avut noroc de un metabolism care mi-a permis de multe ori să mănânc aşa-zisele alimente ‘interzise’, care le dau bătăi de cap femeilor! Un alt noroc este că nu sunt înnebunită după dulciuri. Diete nu prea am ţinut, dacă am vrut să dau 1-2 kg jos am redus porţiile de mâncare şi atât.
 
Cât de des mergi la sala de fitness sau aerobic?

Zilnic! Evident că atunci când sunt extrem de ocupată mai lipsesc, dar încerc să ajung constant de cinci ori pe săptămână. De curând am început să fac şi stretching, pilates şi yoga şi mă simt extraordinar!

 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro